Mariana Târcă, ofertată de HCM Rm. Vâlcea. Dumitru Muşi şi-a anunţat plecarea

0
76

Mariana Târcă (52 ani), fosta jucătoare şi antrenoare a Oltchimului, a devenit principala opţiune pentru conducerea echipei HCM Rm. Vâlcea, pentru a prelua echipa din vară

Aflat la final de contract cu HCM, Dumitru Muşi şi-a anunţat plecarea, confirmând despărţirea de Vâlcea galeriei vâlcene care a făcut deplasarea la Deva. HCM a ratat obiectivul în acest sezon, intrarea în play-off şi a tremurat în play-out pentru evitarea retrogradării. Cum Muşi mai are de condus HCM-ul doar în două partide, acasă cu Slobozia şi deplasarea de la Tg.Mureş, conducerea clubului vâlcean începe să îşi facă planul pentru sezonul viitor.

Preşedintele Toma Pleşa a purtat deja negocieri cu Mariana Târcă. Dacă anul trecut, Mariana a refuzat Vâlcea, concentrându-se pe naţionala Under 17, acum antrenoarea se gândeşte serios să revină pe malul Oltului.

Mariana Târcă pregăteşte în acest moment naţionala Under 17 a României, dar şi junioarele II de la Corona Braşov, cu care a ajuns la turneul final şi vizează o medalie. În cazul unui răspuns afirmativ, fosta mare jucătoare ar urma să pregătească în paralel HCM şi naţionala Under 17.  Antrenoarea va da săptămâna viitoare un răspuns definitiv, însă ea mai poate fi deturnată din drum doar de vreo ofertă net superioară.

Ca antrenoare, Mariana Târcă a pregătit pentru prima dată pe Oltchim Rm. Vîlcea, formaţie cu care a câştigat titlul naţional, dar a şi jucat finala Cupei Cupelor în 2002. (Adi Georgescu – prosport.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.