Liberalii lui Buican sunt principalii vinovaţi în cazul falimentului la CET Govora

1
63

• Constantin Rotaru, preşedintele PSR, lasă de înţeles că

 

Liberalii lui Buican sunt principalii vinovaţi de situaţia grea în care se află CET Govora

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată săptămâna trecută, vâlceanul Constantin Rotaru, preşedintele proaspătului Partid Socialist Român (PSR), a făcut public cauzele care au dus la situaţiile grele în care se află societăţile Oltchim şi CET Govora. După părerea lui Rotaru, nu directorii Constantin Roibu şi Mihai Bălan au adus cele două companii în pragul falimentului, aceştia fiind de fapt cei care le-au ţinut în viaţă, câtă vreme le-au condus. „Oltchim a ajuns într-o situaţie delicată din cauza unor politici guvernamentale. Vinovate sunt partidele care au fost şi sunt la guvernare. Liderii acestor partide au urmărit şi urmăresc închiderea Oltchim-ului. Ce se întâmplă acum la CET Govora şi ceea ce urmează ne va afecta în mod direct. Încă ar mai fi timp să se rezolve problemele de acolo, dar nu se vrea acest lucru. Conducerea judeţului dă dovadă de o pasivitate incredibilă, condamnabilă. După ce, cu eforturi mari, CJ Vâlcea a preluat exploatările miniere din zona Berbeşti, trebuie găsite soluţii de rentabilizare şi pentru acea activitate. Îmi spunea un miner că, într-o lună, s-au schimbat trei directori. Politicienii care s-au agitat să-şi pună directori la Berbeşti ar trebui daţi ei afară. Din cauza celor care conduc judeţul, există riscul ca, la CET Govora, să se întâmple ceea ce s-a întâmplat la Oltchim – să se reducă activitatea, să asistăm la disponibilizări, la dezastru. În prezent, la conducerea judeţului, sunt liberalii. Semnele de instabilitate la CET Govora coincid cu venirea lor la putere. În opinia mea, PNL poartă pe umeri răspunderea rezolvării situaţiei de la CET. Acolo, trebuie să fie linişte, să se lucreze. Haideţi să fim serioşi, directorul Mihai Bălan nu şi-a dat demisia pentru că îşi dorea să demisioneze. Şi-a dat demisia pentru că n-a mai suportat ca liderii PNL Vâlcea să se amestece în conducerea companiei. Din păcate, aceşti politicieni au în cap numai politici anti-CET. De câţiva ani, PNL şi-a pus oameni în CA. Au fost eliminaţi pesediştii din CA, dar în locul lor cine a venit? Dacă Petre Grigore (reprezentantul CJ Vâlcea în AGA la CET Govora) nu poate rezolva problemele de la CET Govora, n-are ce căuta acolo. Vedem că la CET Govora lucrurile merg din ce în ce mai rău. Asta înseamnă că nu poate sau nu vrea să rezolve problemele de acolo. Bine, eu nu mă refer doar la domnia sa, că sunt mai mulţi. Vâlcenii şi presa ar trebui să ia la întrebări conducerea CJ Vâlcea cu privire la CET Govora. Cred, de asemenea, că noua conducere a CJ Vâlcea este de fapt marioneta altcuiva”, a precizat public Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Socialist Român.

(Marian Dinu)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.