Luni, în jurul orei 15:45, cu ocazia verificărilor efectuate la deţinătorii de arme şi muniţii letale şi neletale de pe raza de competenţă, a fost identificat B. Marius, de 26 ani din Mun. Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea. Cu această ocazie, au fost găsite două arme neletale, respectiv marca „GAMO” cu destinaţia „ tir sportiv „de calibru 4,5 şi muniţia aferentă acestei arme – 107 alice şi pistol marca „MAUSER” armă de autoapărare de calibru 10x22T având în încărcător 4 (patru) cartuşe cu bile, pe care le deţine în baza permisului de armă – document eliberat de I.P.J. Vâlcea la data de 29.10.2008. Bărbatul nu s-a conformat prevederilor legale de depunere a acestor arme şi a muniţiei în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, la un armurier autorizat. Au fost întocmite acte procedurale de constatare a infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 342 al.6 C.P., urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună soluţia procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Valcea. Bunurile găsite au fost ridicate în vederea depunerii la camera de corpuri delicte a IPJ Vâlcea. Totodată a fost ridicat şi permisul de armă, eliberându-se dovadă în acest sens.
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...