Ionuț Cosmin Budihoi, domiciliat în satul Moșteni, localitatea Frâncești, județul Vâlcea, revine cu noi sesizări la redacţie şi spune că viceprimarul comunei Frânceşti, Gheorghe Ovidiu Baicu, doreşte să permită participarea Asociaţiei Lunca la licitaţia publică pentru trupurile de păşune din localitatea Frânceşti din data de 22 mai 2015, un fapt abuziv întrucât asociaţia respectivă a luat fiinţă zilele acestea. „Pentru această asociaţie, domnul Gheorghe Ovidiu Baicu, în calitate de preşedinte al Comisiei de Licitaţie a săvârşit numeroase abuzuri în serviciu, în complicitate cu primarul Ion Troculescu, care sprijină această asociaţie din umbră, mama sa fiind în asociaţie cu cel mai mare număr de capete bovine, încălcând Legea nr. 34 a păşunatului, încălcând hotărârile Consiliului Local Frânceşti. Gheorghe Ovidiu Baicu a amânat la nesfârşit această procedură de licitaţie, din februarie până în prezent, până când această Asociaţie de crescători Lunca a luat fiinţă, scopul fiind cele 222 de hectare şi cei 35.000 de euro, bani proveniţi din subvenţia APIA. Menţionez că, conform legii păşunatului şi caietului de sarcini, toată procedura de licitaţie trebuia finalizată până în data de 1 mai, dată la care această asociaţie nu a existat din punct de vedere legal. Precizez că perioada de păşunat, conform legii în vigoare, este 1 mai – 30 noiembrie. Menţionez că, conform legii păşunatului şi caietului de sarcini, şi hotărârii Consiliului Local Frânceşti, din data de 9 februarie, «orice persoană fizică sau asociaţie de crescători care nu este înregistrată în RNE şi Registrul Agricol până la hotărârea de consiliu adoptată în data de 9 februarie nu este eligibilă şi nu are drept de a participa la licitaţia publică, conform legii». Precizez că în localitatea Frânceşti legea a dispărut cu totul, luând locul infracţiunilor şi abuzurilor la tot pasul în dauna noastră, a crescătorilor de animale, plătitori de taxe şi impozite şi sper ca legea, până la urmă, să triumfe”, precizează Ionuț Cosmin Budihoi, domiciliat în satul Moșteni, localitatea Frâncești.
(Nicu Trandafir)