Pelerinaj în cinstea Sfântului Ierarh Calinic – 25 aprilie

0
79

 

Sâmbătă, 25 aprilie 2015, în ajunul Duminicii Mironosițelor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului va organiza în orașul Râmnicu Vâlcea un amplu pelerinaj în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Pelerinajul va porni de la Catedrala Arhiepiscopală, îndată după săvârșirea slujbei Vecerniei, de la ora 15.00, de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Astfel, la ora 16.30, pelerinii vor porni din curtea catedralei și vor merge pe Bd. Calea lui Traian până în dreptul Bisericii Toți Sfinții, unde se va face un popas de rugăciune. Procesiunea va continua pe Bd. Tudor Vladimirescu și Str. General Praporgescu, până în fața Bisericii Sfântul Dumitru, unde va avea loc al doilea popas duhovnicesc. Pelerinii vor porni apoi spre Catedrala Arhiepiscopală, pe Bd. Nicolae Bălcescu și Str. Episcopiei. La catedrală, pelerinii vor fi întâmpinați de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care va rosti un cuvânt de binecuvântare.

Participarea la acest pelerinaj duhovnicesc ne descoperă binecuvântata stare a omului pelerin, ca veşnic călător spre Împărăția lui Dumnezeu, și ne responsabilizează, trezindu-ne conștiința și râvna de a urma faptele de credință mărturisitoare ale sfinților lui Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.