Din ciclul: Despre branduri şi „brandişti” şi directori … „pafarişti”! (I)
De ce (ne) mor şcolile!?
Motto: „Dacă ataci replica unui prost,
rişti să te trezeşti cu tot prostul în discuţie.”
(Nicolae Iorga)
«Fenomenul dezindustrializării ţării, (manifestat în România ultimilor 23 de ani) a determinat un lung şi dureros proces de reprogramare profesională, ca urmare a dispariţiei unor meserii şi a pierderii statusului social al acestora.
Faptul că unele şcoli nu s-au putut adapta acestor noi realităţi ale pieţei forţei de muncă, propunând planuri de şcolarizare nerealiste, cu specializări fără căutare (dar care asigură norme didactice pentru o inginerime încremenită în proiectul supravieţuirii cu orice preţ), a condamnat generaţii întregi de absolvenţi la asistenţă socială din partea statului sau la practicarea unor munci de semi sau necalificaţi în cu totul alte domenii, aceştia fiind nevoiţi să îşi pună în ramă diplomele de bac/adeverinţele de absolvire a liceului şi Certificatele de competenţe profesionale de Nivel 3, de atestare a unor competenţe şi aptitudini inutile! După terminarea studiilor liceale, un tânăr fără alte aptitudini (decât cele conferite de meseria pentru a cărei practicare a fost pregătit în şcoală), fără şansa vreunei moşteniri, îşi iroseşte viaţa într-o luptă continuă pentru supravieţuire, nesiguranţă, disperare şi neputinţă, datorate sărăciei endemice şi eşecului tuturor proiectelor alternative.
Nu cumva, prin asemenea planuri de şcolarizare nerealiste – care nu oferă posibilitatea unei integrări rapide a absolvenţilor prin ocuparea unui loc de muncă în meseria pentru care îi pregătim – afectăm dreptul tânărului la o viaţă normală?
Nu cumva, ademenindu-i prin promisiuni deşarte/irealizabile să urmeze cursurile/ specializările din oferta mincinoasă a liceului, contribuim şi noi la eşecul speranţelor acestor tineri? Răspunsul este singular şi tranşant: DA, la eşecul acestor tineri, din chiar momentul debutului lor în viaţă, contribuim şi noi. Cel puţin prin nepăsare şi din interes».
Este partea introductivă a materialului pe care, (înregistrat la unitate sub nr. 31/09.01.2013), l-am înmânat membrilor Consiliului de administraţie de la Liceul Tehnologic OLTCHIM din Rm. Vâlcea, cu speranţa că, înainte de a da curs solicitării noastre referitoare la necesitatea imperioasă a schimbării numelui şcolii, vor ţine cont de argumentele pe care le invocam. Această adresă era urmarea celei înregistrate sub numărul 11/04.01.2013, (vezi, dreapta sus, PDF ataşat) prin care solicitasem schimbarea titulaturii unităţii şcolare.
Menţinerea „brandului” educaţional „OLTCHIM” în titulatura unităţii a fost impusă ostentativ şi necondiţionat de către Ruxanda Constantin Cristian, directorul Liceului Tehnologic OLTCHIM din Râmnicu Vâlcea şi de susţinătorii devotaţi şi interesaţi ai acestuia din Consiliul de administraţie al şcolii, fără niciun fel de argument pertinent şi valid.
Toate acestea se întâmplau în ianuarie-februarie 2013, atunci când combinatul chimic OLTCHIM se destructura, fiind declarat de instanţă în stare de insolvenţă. Şi când nici echipa de handbal nu se simţea prea bine. Toate argumentele invocate atunci de noi în sprijinul necesităţii imperioase de schimbare a titulaturii unităţii şcolare s-au dovedit zadarnice (în acest sens pledând şi susţinerile din Scrisoarea noastră, înregistrată la unitate sub nr. 11/04.01.2013). Cu şapte voturi pentru, o abţinere şi două voturi împotrivă, Consiliul de administraţie a hotărât ca particula „OLTCHIM” să facă în continuare parte din numele liceului. Între timp, brandul sportiv OLTCHIM s-a spulberat în neant, iar cel industrial nu este nici el prea departe de aceeaşi soartă.
În adoptarea unei necesare decizii de schimbare a titulaturii unităţii şcolare trebuie să fie luate în considerare şi următoarele:
– Simbolurile oferă semnificaţii sau înţelesuri comune membrilor unei organizaţii, permiţându-le să comunice şi să relaţioneze cu alţii,
– Denumirea unei instituţii este un simbol cultural, prin care se comunică sensuri referitoare la valorile, idealurile sau aşteptările comune ale salariaţilor ei,
– Denumirile unor firme competitive (precum Toyota, Mercedes, McDonald’s, General Motors, Exxon, L’oreal etc.) au devenit simboluri pentru ceea ce reprezintă ele: calitate, profesionalism, putere; Poate juca actuala S.C. Oltchim S.A., aflată în faliment (încă nedeclarat) un asemenea rol?
Mai poate atrage „clienţi”, din rândul absolvenţilor clasei a VIII-a din şcolile gimnaziale din judeţ, o unitate de învăţământ liceal care are denumirea „Oltchim” şi care oferă perspectiva şcolarizării zadarnice pentru meserii care (în concepţia copiilor şi a aparţinătorilor acestora) nu mai au niciun viitor?
Adoptarea unei asemenea decizii presupune să se ţine cont că:
– o componentă importantă a oricărui proces de modificare semnificativă a culturii unei organizaţii este remitologizarea al cărei scop este acela de a furniza salariaţilor o imagine stabilă referitoare la viitorul instituţiei,
– remitologizarea nu îşi propune să discrediteze convingerile prezentului, ci să le schimbe în altele, care să permită soluţionarea problemelor reale cu care se confruntă organizaţia,
– în mod normal, oamenii îşi modifică propriile convingeri atunci când modelele anterioare nu îi mai ajută să îşi realizeze obiectivul asigurării propriei existenţe,
– procesul promovării unor elemente noi ale culturii organizaţiei are nevoie de implicarea activă şi susţinută a leadership-ului acesteia, prin conceperea unei viziuni care să corespundă situaţiilor prezente şi viitoare.
O asemenea decizie presupune să se aibă în vedere şi că:
– trăim într-o perioadă în care toate se schimbă continuu, (se schimbă concepte, metode, tehnologii etc.), adaptarea din mers la schimbări fiind singura modalitate rezonabilă de supravieţuire;
– se schimbă regulile jocului, pe care trebuie să le deprindem „din mers” pentru a le face faţă; – adaptarea la schimbare presupune dezvoltarea oamenilor, care au nevoie de abilităţi şi mentalităţi noi; – schimbarea mentalităţii trebuie să înceapă cu aceea a managerilor. „Brandul”, indiferent de natura lui, se conturează în minţile oamenilor, care îl percep în calitate de consumatori/clienţi. El există doar acolo (unde se naşte – trăieşte – moare), ca un ansamblu de însuşiri, de valori şi de relaţii. Un brand subzistă în minţile oamenilor, atâta timp cât îşi respectă promisiunile făcute şi asumate (prin publicitate/reclamă/promovare etc.) faţă de aceştia. „Brandul” sportiv şi cel industrial „OLTCHIM” nu şi-au mai putut respecta promisiunile: unul a decedat, iar celălalt este pe … năsălie. Din 1998, de când există, „brandul” educaţional OLTCHIM a fost asociat cu cel industrial pentru că mult timp, acesta a pregătit forţa de muncă pentru platforma industrială: operatori chimişti, electromecanici, mecanici şi electricieni pentru industria chimică. În mintea oamenilor, această relaţie dintre liceu şi platforma chimică OLTCHIM era şi este atât de bine fixată, încât ele nu mai pot fi disociate. Or, brandul industrial fiind şi el aproape de a deveni istorie, mentalul colectiv (indiferent de gradul de intensitate a promovării noilor specializări şi meserii care sunt şcolarizate în ultimii ani în liceu) refuză să le disocieze, netratându-le ca pe nişte entităţi total independente una de cealaltă. Chiar dacă între ele nu mai există – de peste 25 de ani – niciun fel de relaţie de subordonare sau de dependenţă/interdependenţă!
Astfel că toată încărcătura negativă a brandului „decedatelor” (neamuri întru denumire!) s-a transferat asupra Liceului Tehnologic OLTCHIM!
Deşi planul de şcolarizare propus pentru anul şcolar 2013-2014 cuprindea specializări atractive, cerute într-o mai mare măsură de piaţa muncii, ce poţi să faci pentru a pune de acord această ofertă educaţională generoasă cu vechea denumire a şcolii, deja înscrisă pe crucea „defunctelor” Oltchim-uri!?
Aşa că, evaluarea post-campanie de promovare a planului de şcolarizare propus pentru anul şcolar anterior, făcută în mod natural de numărul copiilor care au fost consiliaţi de părinţii sau de aparţinătorii lor ca să devină elevi ai „brandului”educaţional OLTCHIM, nu ne este deloc favorabilă!
Deoarece copiii nu s-au prea înghesuit să devină elevi ai L.T. … OLTCHIM!
În toamna anului 2013, cu chiu cu vai, s-au realizat cu puţin peste trei clase a IX-a zi (din cele 5 aprobate de inspectoratul şcolar, din cele 7 clase propuse spre avizare de către şcoală!!!).
Toate acestea sunt rezultatul politicii falimentare de promovare a mediocrităţii la nivelul conducerii unor instituţii şi unităţi de învăţământ. Numiţi în funcţii de către alţi „pafarişti” care (ajunşi şi ei acolo pe criterii exclusiv politice) cred sincer şi unii şi alţii că dacă eşti obedient şi te dovedeşti un bun executant al ordinelor, eşti capabil să conduci o unitate şcolară! Şi unii şi alţii au un sistem imunitar al penibilului foarte scăzut. Şi unii şi ceilalţi au adus învăţământul în starea jenantă în care se află acum. Astfel, demolatorii de principii şi de impunere a ideii că legea nu trebuie să fie respectată şi de către ei (şefii ierarhici, zic!) creează premisele împlinirii „misiei” lor de crupieri pentru partide, prin numirea ca „manageri” ai unor şcoli a unor spoliatori nemiloşi ai bugetului de stat.
În loc să promoveze la conducerea instituţiilor de învăţământ oameni oneşti, curajoşi şi perseverenţi (provenind dintre puţinii care încă mai există în sistem), oameni recunoscuţi pentru integritatea lor morală, care nu şi-au negociat cu nimeni niciodată crezul şi principiile, care au dovedit obiectivitate şi fermitate în exercitarea atribuţiilor nobilei lor profesii, oameni recunoscuţi pentru profesionalism, pentru limpezimea ideilor lor şi disponibilitatea de a le susţine, corifeii ministeriali sau cei inspectoriali (în calitate de promotori ai intereselor „superioare” de partid şi de stat!) promovează tot felul de pseudo-nulităţi, recunoscute doar pentru subţirimea profesională şi pentru „calitatea” foarte apreciată de „descurcăreţi” în orice situaţie… limită (licitaţii trucate, examene de orice fel, concursuri aranjate, olimpiade şi simulări măsluite etc.).
Oameni pe care – dacă nu îi au în propria ogradă – îi preiau cu arme şi logistică de prin curţile celorlalţi, pentru că ştiu că se pot baza pe ei nu pentru modernizarea sistemului de învăţământ, ci pentru satisfacerea propriilor interese prin sistemul verificat de Pile, Cunoştinţeşi Relaţii.
Sau, în situaţia în care nici nu îi au, nici nu îi iau, îi „inventează” din îndestulătorul material uman pe care îl au la îndemână, dispus la ascultare şi obedienţă.
Un asemenea „exemplar” este cel despre care am făcut anterior vorbire; cel care, în mai puţin de trei ani, se poate „mândri” doar cu faptul că este pe cale să aducă „brandul educaţional OLTCHIM” alături de celelalte două.
De unde, spre disperarea tuturor salariaţilor şcolii (care se vor afla în situaţia previzibilă de a rămâne fără locurile lor de muncă), va fi foarte greu (dacă nu imposibil!) de întors!
Prof. Tiberiu M. Pană
