Poliţia sfătuieşte populaţia cum să se ferească de tâlhari

0
72

 

Trăim într-o societate în care pericolele de diverse tipuri ne pândesc la fiecare pas. Este absolut necesar să încercăm, pentru binele nostru, să evităm pe cât posibil să ajungem victime ale răufăcătorilor. Tâlhăria prezintă un grad de pericol social ridicat, aducând atingere atât persoanei victimei, cât şi patrimoniului acesteia. Din practica judiciară a rezultat faptul că cele mai multe infracţiuni de acest gen sunt comise după lăsarea întunericului, în locuri publice sau în spaţiile comune ale imobilelor (la intrarea în scara blocurilor). Având în vedere aceste aspecte, vă recomandăm în locurile publice: evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate (câmpuri, parcuri, şantiere etc.); dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci); este bine ca în astfel de cazuri să fiţi însoţiţi; când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ (sau mai mulţi), deplasaţi-vă prin zone intens circulate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului) şi adresaţi-vă primului poliţist întâlnit; nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări etc.); nu consumaţi alcool cu persoane necunoscute sau amici ocazionali şi nu vă lăudaţi faţă de aceştia cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră sau acasă, puteţi rămâne fără ele; nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei ieftine); la urcarea sau coborârea din autoturism, când vorbiţi la telefonul mobil, dacă nu sunteţi atenţi puteţi deveni foarte uşor victimele infractorilor; evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!!

În spaţiile comune ale imobilelor: nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele invocate; uşile de la intrarea în blocuri să fie încuiate permanent; dacă nu există posibilitatea montării unui interfon, se vor confecţiona chei pentru fiecare locatar; nu permiteţi persoanelor străine să intre în imobil odată cu dumneavoastră; la intrarea în imobil fiţi foarte atenţi pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni; nu staţi cu spatele spre aceste locuri (nici măcar atunci când deschideţi sau încuiaţi uşa nu trebuie să pierdeţi din vedere aceste lucruri); orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă; alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul, apelaţi la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la apelaţi112; folosiţi orice motivaţie pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunoscute sau când vi se pare ceva suspect; nu vă lăsaţi păcăliţi de îmbrăcămintea elegantă a acestora; dacă este cazul sunaţi la uşa unui vecin de la parter; instruiţi-vă în acest sens şi copii; când liftul nu funcţionează, fiţi atenţi la cei care urcă odată cu dvs. sau coboară de la etaj, mai ales între parter şi etajul 1 sau între etajele 1 şi 2; odată cu lăsarea întunericului, luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse în permanenţă; dacă sunteţi agresaţi nu aveţi reţineri în a ţipa şi chiar a riposta fizic, o astfel de reacţie îl poate determina pe infractor să vă lase în pace şi să părăsească în grabă locul.

Material realizat de Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.