Sfânta Scriptură ne pune înainte nenumărate modele de oameni, unii bineplăcuţi lui Dumnezeu şi sfinţi, iar alţii, potrivnici lui Dumnezeu şi păcătoşi; privind spre viaţa acestora, se cade a ne asemăna celor dintâi şi a ne feri de faptele celor de pe urmă. Într-o cântare din Canonul cel Mare, Sfântul Andrei Criteanul se roagă, zicând: „Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te aducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte, dar, drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia”.
Dacă vom privi sincer spre viaţa noastră şi spre toate generaţiile biblice, de la Adam şi până la Sfinţii Apostoli, ne vom regăsi pe noi înşine în toţi păcătoşii din Vechiul şi din Noul Testament. Prin păcatele noastre, noi nu i-am imitat doar pe Adam şi pe Eva, pe Cain şi pe Esau, pe desfrânaţii cei din Sodoma şi Gomora, pe ziditorii turnului Babel, pe Faraon şi pe egiptenii înecaţi în Marea Roşie, pe evreii care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu în pustie şi pe ceilalţi păcătoşi din vechime, ci şi pe fariseul cel mândru, pe fiul cel risipitor, pe bogatul cel nemilostiv, pe cel căzut între tâlhari, pe femeia gârbovă, pe slăbănog şi pe femeia cea desfrânată, precum şi pe ceilalţi păcătoşi ai lumii.
Cugetând la căderile în păcat ale înaintaşilor noştri, atât la ale celor care care s-au pocăit, cât şi la ale celor care au murit în păcate, îi cerem lui Dumnezeu să ne învieze conştiinţa cea adormită în somnul trândăviei şi al nepăsării faţă de păcatele săvârşite. Insensibilitatea faţă de păcatele săvârşite şi indiferenţa arătată poruncilor lui Dumnezeu este numită de Sfinţii Parinti moarte a sufletului, mai înainte de moartea trupului.
Luând aminte la pildele puse înainte de Sfânta Scriptură, vom înţelege cu uşurinţă cântările din vremea postului, care zic: „Viforul răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi şi mie mâna Ta. Fii mie milostiv, strig Ţie ca şi vameşul; Mântuitorule, curăţeşte-mă; că nimeni din cei din Adam n-au greşit Ţie, ca mine. Lacrimile desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta. Păcătuit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: eu însumi am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele”.
Cântările Triodului ne cheamă stăruitor la pocăinţă şi la smerenie, singurele virtuţi care atrag asupra noastră mila lui Dumnezeu. Mai înainte de orice lucrare duhovnicească însa, fiecare dintre noi este dator să îşi vadă păcatele sale şi să recunoască faptul că are nevoie de tămăduire, rugându-se cu cântarea de pocăinţă: „Uşile pocăinţei, deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul întinat. Ci, ca un Îndurat, curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale”.
