Deputatul Mazilu l-a întrebat pe ministrul Culturii cum promovează şi ţine în viaţă tradiţiile locale

0
71

 

Deputatul Dan Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a formulat recent o interpelare pe care a adresat-o lui Ioan Vulpescu, Ministrul Culturii, pe tema „Cum promovăm şi ţinem în viaţă tradiţiile locale?”. „Fiecare judeţ din România are un potenţial tradiţional greu de identificat în multe alte zone ale lumii. Locurile şi tradiţiile din România i-au fermecat întotdeauna pe străini. Rând pe rând, cimitirul de la Săpânţa, ansamblul brâncuşian de la Târgu Jiu, portul popular sau ansamblurile folclorice au atras comentarii admirative. Cu toate acestea, am ajuns nu doar să nu ne mai exploatăm tradiţiile, ci şi să le pierdem, uşor-uşor, fie din nepăsare, fie din lipsa unor fonduri minime pe care le presupune perpetuarea acestor obiceiuri şi tradiţii frumoase. Şi micile ansambluri folclorice au dispărut din cauza inexistenţei finanţării ori sunt foarte greu de organizat, mai ales că tinerii preferă să înlocuiască folclorul cu serile în cluburi sau discoteci. Domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi ce demersuri veţi face pentru a conserva tradiţiile, obceiurile şi sărbătorile locale româneşti, mai ales că acestea contribuie şi la atragerea de turişti români şi străini în toate colţurile ţării. Solicit răspuns în scris”, spune Constantin Mazilu, deputat UNPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.