Ministerul Mediului pune „beţe-n roate” modificării limitei Parcului Natural Buila Vânturariţa

Anul trecut, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a adresat o interpelare conducerii Ministerului Mediului pe tema modificării limitei Parcului Natural Buila Vânturariţa: „Societatea Naţională a Sării – Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea exploatează calcar în zona Bistriţa (Comuna Costeşti -Vâlcea) în baza unei licenţe aprobată prin HG 652/2000. Ulterior aprobării perimetrului minier, printr-o altă hotărâre de guvern (HG 2151/2004), în această zonă, s-a instituit o arie protejată, fără a se ţine cont de existenţa activităţii miniere sau să se verifice în teren limitele celor două suprafeţe. Astfel, printr-o eroare, s-a ajuns în situaţia ca 16 hectare din perimetrul minier să se regăsească şi în aria protejată. Pentru rezolvarea acestei probleme, în conformitate cu art. 22 din O.G. 57/2007, s-a propus constituirea unei zone de dezvoltare durabilă pe suprafaţa încadrată atât în Parcul Naţional, cât şi în perimetrul minier. Această soluţie nu afecta scopul urmărit prin declararea ariei protejate. Din totalul suprafeţei Parcului Naţional Buila Vânturariţa, de aproximativ 4.500 ha, doar 29 ha sunt necesare continuării activităţii miniere (16 ha pentru exploatare şi 13 ha pentru realizarea căilor de acces). Centrul de Cercetare a Mediului şi Valorificare Durabilă a Resurselor, din cadrul Universităţii din Craiiova, a întocmit, la solicitarea SNS Salrom – Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, o documentaţie profesionistă privind modificarea limitelor Parcului Naţional, aceasta fiind depusă la Ministerul Mediului (nr. 125612/17.09.2007). Cu toate acestea, Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional a dat un aviz negativ, nefiind acceptată nicio variantă propusă de E.M. Râmnicu Vâlcea pentru rezolvarea situaţiei. Cinci luni mai târziu, Consiliul Ştiinţific şi-a dat acordul ca cele 16 ha suprapuse să fie incluse în zona de dezvoltare durabilă a parcului, însă a respins din nou ideea renunţării şi la cele 13 ha, necesare amenajării drumurilor pentru transportul calcarului către platforma chimică de la Râmnicu Vâlcea. în cazul în care, în continuare, exploatarea s-ar face doar în zona nesuprapusă cu aria protejată, resursele de calcar ar fi asigurate timp de maxim 14 ani. Dar acest mod de exploatare nu este posibil din punct de vedere tehnic, întrucât nu se pot executa lucrările de deschidere absolut necesare extragerii rezervelor de calcar. Drept urmare, pentru ca activitatea minieră să se poată desfăşura în condiţii optime, E. M. Râmnicu Vâlcea are nevoie şi de cele 13 ha la care am făcut referire. Aş mai dori să vă fac cunoscut faptul că exploatarea zăcământului de calcar în zona Bistriţa este vitală pentru economia judeţului nostru, de această activitate depinzând în mod direct două dintre cele mai importante companii vâlcene: Oltchim şi Uzinele Sodice Govora. Afectate pot fi, însă, şi alte societăţi comerciale mari, cu sute sau chiar mii de angajaţi. Tocmai pentru că au fost gândite să funcţioneze împreună, aceste societăţi sunt construite în apropierea zonei în care se regăsesc resursele materiale de care au nevoie în procesul de producţie. Depăşirea impasului în care s-a ajuns se poate rezolva prin includerea în zona de dezvoltare durabilă a Parcului Naţional a suprafeţei de 13 ha necesare pentru realizarea drumurilor de acces, la care să se adauge si cele 16 ha incluse din greşeală în aria protejată”.

În răspunsul Ministerului Mediului se precizează următoarele: „Parcul a fost declarat sit de protecţie avifaunistică prin Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 din 24.10.2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, publicat în Monitorul Oficial nr. 739 din 31.10.2007. în această hotărâre, parcul figurează la poziţia 25. Conform zonării interne a Parcului Naţional Buila-Vânturariţa, aşa cum este prezentată în Planul de Management, zonele de dezvoltare durabilă a activităţilor umane, 0,5% din parc (24,3 ha) sunt zonele în care se permit activităţi de investiţii/dezvoltare, aici este inclusă şi zona Arnota (16 ha, 6 ha din 3A, 8 ha din 3B UP şi 2 ha din păşunea din Muntele Arnota), reprezentând zona care prin înfiinţarea parcului naţional s-a suprapus peste perimetrul de exploatare aprobat anterior al Carierei de Calcar Bistriţa (Regia Naţională a Sării Salrom -Sucursala Explotarea Minieră Rm. Vâlcea). Aici se permite desfăşurarea activităţilor de exploatare minieră. Între reprezentanţii Societatăţii Naţionale a Sării S.A. Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, Administraţia Parcului Naţional Buila – Vânturariţa şi reprezentanţii Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice au avut loc mai multe întâlniri la care s-a discutat atât modificarea zonării prin planul de management al parcului, cât şi posibilitatea excluderii carierei în afara limitelor parclui, concomitent cu extinderea acestuia spre partea nord-vestică. În condiţiile în care această extindere ar fi aprobată – calea legală fiind similară cu instituirea regimului de protecţie pentru noi zone protejate şi incluzând modificarea Hotărârii Guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturala protejata pentru noi zone – ar trebui retrasate limitele noii arii protejate şi s-ar lua în considerare eliminarea suprafeţelor afectate extragerii de calcar conform autorizaţiei de mediu. Precizăm că eliminarea perimetrului exploatabil concesionat de către Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea va avea drept consecinţă reducerea suprafeţei Parcului Naţional Buila – Vânturariţa. Consecutiv acestui lucru se poate consemna o pierdere în habitate, pierdere care nu se compensează prin extinderea acestei arii naturale protejate în partea nord-vestică, întrucât substratul litologic este diferit, deci habitatele dezvoltate sunt diferite. Modificarea limitelor Parcului Naţional nu aduce după sine rezolvarea problemei carierei, întrucât parcul are dublu statut de arie naturală protejată de importanţă comunitară (sit de importanţă comunitară şi arie de protecţie specială avifaunistică). Îîn conformitate cu prevederile art. 561 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, «Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la iniţiativa structurii de administrare/custodeiui ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor. în cazul ariilor naturale protejate de interes naţional, fără limite identificate până la aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţa a Guvernului prin lege, stabilirea limitelor şi modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea custodeiui ariei naturale protejate respective, în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul Academiei Române şi cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi păurilor». Aşadar, modificarea limitelor parcului este o temă rezolvabilă. Conform ultimei discuţii (din 26.03.2014) Administraţia Parcului Naţional Buila – Vânturariţa a început demersurile de întocmire a studiului de fundamentare pentru modificarea limitelor parcului în sensul excluderii carierei în afara limitelor, concomitent cu cu extinderea acestuia spre partea nord-vestică. Demersurile se fac conform art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011. În conformitate cu prevederile art. 11 alin.l din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, «documentaţia necesară în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional trebuie să cuprindă: studiul de fundamentare ştiinţifică; documentaţia cartografică cu limitele ariei naturale protejate, cu evidenţierea categoriilor de folosinţă a terenurilor; suprafaţa şi situaţia juridică a terenurilor, cu precizarea proprietarilor la data înfiinţării ariei; hotărârile consiliului comunal, orăşenesc, municipal sau judeţean, după caz, de avizare a suprafeţei administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată; avizul Academiei Române». Însă, modificarea limitelor sitului ROSCIOOIS Buila – Vânturariţa, respectiv ale ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0025 Cozia – Buila – Vânturariţa presupune o procedură detaliată de Comisia Europeană, care a identificat o serie de factori care ar putea influenţa competitivitatea industriei. Unul dintre factori vizează dificultăţile cu care industria se confruntă uneori în obţinerea accesului la teren. Aceasta a condus la situaţii în care planurile şi proiectele individuale au intrat în conflict cu utilizări concurente ale terenurilor sau cu interese societale mai largi, inclusiv conservarea naturii. Scopul documentului este să ofere o orientare privind cel mai bun mod de a asigura că evoluţiile Industrei extractive neenergetice (IENE) sunt compatibile cu dispoziţiile celor două directive. Acesta se axează în special pe procedurile care trebuie urmate în temeiul articolului 6 şi oferă clarificări privind anumite aspecte cheie ale procesului de aprobare, în special în contextul evoluţiilor IENE. Astfel, evaluarea preliminară a impactului unui plan sau proiect asupra sitului, prevăzut la articolul 6 alineatul (3), permite autorităţilor naţionale competente să tragă o serie de concluzii cu privire la consecinţele iniţiativei avute în vedere în legătură cu integritatea sitului în cauză. Dacă aceste concluzii sunt pozitive, în sensul că nu mai rămâne nicio îndoială rezonabilă, de natură ştiinţifică, referitoare la absenţa efectelor asupra sitului, autorităţile competente pot să îşi dea acordul cu privire la plan sau proiect. În caz de îndoială sau de concluzii negative, ar trebui aplicate principiul precauţiei şi principiul prevenirii şi ar trebui urmate procedurile definite în temeiul articolului 6 alineatul (4). Mai mult, ţinând seama de principiul precauţiei şi aplicând o abordare preventivă s-ar putea ajunge, de asemenea, la decizia de a abandona planul sau proiectul”.

(Marian Dinu)