În cursul anului trecut, o echipă de auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi judeţul Vâlcea a efectuat verificarea privind controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor, pentru anul 2013 la Administraţia Bazinală de Apă Olt (ABA Olt), pentru surse proprii, respectiv pentru alocaţii bugetare. În perioada supusă verificării, conducerea executivă a entităţii a fost asigurată de Ion Stoenescu, director al ABA Olt în perioada 4 iulie 2012 – 10 decembrie 2013. Controlul a avut în vedere prevederile Legii nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată şi cele ale regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Curtea de Conturi a descoperit că a fost efectuată o cheltuială ilegală în sumă totală de 145.000 lei, la obiectivul de investiţii „Regularizare pârâu Mitaci, judeţul Harghita”, prin decontarea unor situaţii de lucrări, în care preţul unitar al betonului a fost peste preţul unitar din facturile de achiziţie, fiind totodată înscrise în situaţiile de lucrări şi articole de deviz pentru transportul betonului, deşi în facturile de achiziţie, transportul acestuia a fost inclus în preţul de livrare al betonului. Finanţarea obiectivul de investiţii „Regularizare pârâu Mitaci, judeţul Harghita”, a fost asigurată din bugetul de stat în sumă totală de 4,53 milioane de lei, iar lucrările de construcţii montaj au fost realizate în perioada 2008-2010, de către SC Grup Hidrocon SA Bucureşti şi recepţionate prin procesul-verbal de recepţie nr. 9562/13 septembrie 2010. Prin lista de investiţii din anul 2011a fost înscrisă continuarea lucrărilor, la acest obiectiv, fiind alocată suma totală de 2,33 milioane de lei pentru lucrări de construcţii-montaj, din fondul de mediu, prin HG nr. 508/30 mai 2010. Prin Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1935/15 noiembrie 2010, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii.
Prin nota justificativă nr. 2525/4 martie 2011, conducerea executivă a ABA Olt a aprobat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, fiind solicitată o ofertă de preţ SC Grup Hidrocon SA Bucureşti, aferent categoriilor de lucrări suplimentare, similare celor realizate în perioada 2008-2010. Suma totală de 2,04 milioane de lei a reprezentat valoarea lucrărilor suplimentare în procent de 50% din valoarea actualizată a contractului iniţial şi la care constructorul a prezentat o ofertă de preţ în valoare totală de 1,77 milioane de lei fară TVA, din care: partea I – categorii de lucrări licitate în preţuri 2008 (terasamente albie, defrişări, batardou, zid de sprijin din piatră, pereu zidit din piatră brută, cădere din beton) în sumă totală de 1,07 milioane de lei, lucrări construcţii-montaj, fară TVA; partea II – categorii de lucrări propuse pentru negociere (canal acoperit, subtraversări, podeţe beton), cu o valoare a lucrărilor de construcţii-montaj, fară TVA, în sumă totală de 701.000 lei. Urmare negocierii a fost acceptată valoarea totală de 1,77 milioane de lei, fiind încheiat actul adiţional nr. 1 din 15 martie 2011, aferent finanţării pe anul 2011 din Fondul de mediu, la contractul nr. 86/14 august 2008.
Preţuri umflate la betoanele achiziţionate
Pe parcursul execuţiei lucrării de investiţii „Regularizare pârâu Mitaci” a apărut necesitatea unor lucrări noi, fiind întocmite note de renunţare în sumă în sumă totală de 560.000 lei, fară TVA, iar valoarea lucrărilor suplimentare a fost de 676.000 lei fară TVA. Astfel valoarea lucrărilor de construcţii montaj la acest obiectiv a fost în sumă totală de 1,93 milioane de lei, la care se adaugă TVA în sumă totală de 464.300 lei. La oferta financiară reprezentând lucrări noi, neexecutate anterior, constructorul a prezentat pe fiecare tip de beton ce urma a fi utilizat, furnizorul, preţurile unitare de achiziţie, fiind astfel determinată valoarea lucrărilor noi.
În lista consumurilor de resurse materiale (Formularul C6) aferentă situaţiilor de lucrări întocmite şi înaintate spre decontare, SC Grup Hidrocon SA Bucureşti a evidenţiat preţurile de achiziţie pe fiecare tip de beton cuprins în oferta depusă. La aceste situaţii de lucrări nu au fost ataşate facturi de achiziţie pentru materiale. Având în vedere preţurile unitare mari înscrise în situaţiile de lucrări, respectiv: beton B 200 (C 12/15) – 345 lei/mc, fără TVA; beton B 250 (C 16/20) – 385 lei/mc, fără TVA; beton B 400 (C 25/30) – 425 lei/mc fără TVA, au fost solicitate în timpul controlului, documente de achiziţie pentru betoane.
Prin adresa nr. 9/4 februarie 2014, au fost transmise de către constructor facturi de achiziţie pentru betoane, în care sunt prezentate următoarele preţuri unitare de achiziţie, respectiv: beton B 200 (C 12/15) – 260 lei/mc, fără TVA; beton B 250 (C 16/20) – 270 lei/mc, fără TVA; beton B 400 (C 25/30) – 300 lei/mc fară TVA. Cauzele şi împrejurările care au condus la abaterile prezentate s-au datorat neurmăririi de către Administraţia Bazinală de Apă Olt a modului în care sunt respectate în totalitate prevederile legale privind efectuarea cheltuielilor la obiectivul de investiţii prezentat mai sus, pe baza unor documente justificative, legal întocmite, precum şi neurmărirea de către dirigintele de şantier a realităţii datelor din formularele prezentate: F3„ Lista cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări” şi C6.
La investiţia „Regularizare pârâu Mitaci” s-au efectutat cheltuieli ilegale de 145.000 lei
Curtea de Conturi a descoperit că fosta conducere a ABA Olt a încălcat prevederile din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare art. 14, alin. 2 şi 3 şi art. 22, alin. 1. De asemenea, au fost încălcate prevederile HG nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii; instrucţiunii din 2 iulie 2008 de aplicare a unor prevederi din Hotararea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea continutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii; Legea nr. 82/1991 a contabilităţii republicată, cu modificările şi completările ulterioare art. 6 alin. 2. A fost estimată o cheltuială ilegală în sumă totală de 145.000 lei, din care: suma totală de 86.800 lei contravaloare material (beton) încasat necuvenit prin decontarea situaţiile lucrări, în care valoarea determinată pentru cantităţile de beton utilizate, nu a fost stabilită pe baza unor documente justificative; suma totală de 58.223 lei, contravaloare cheltuieli transport incluse nejustificat în situaţiile de lucrări, deşi prin facturile de achiziţie, în preţul unitar al betonului livrat este menţionat şi tariful unitar pe mc transportat, şi astfel solicitarea la decontare prin articole de deviz distincte, nu are suport real.
La suma prezentată în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002, privind finanţele publice, modificată şi completată, art. 73 „Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii sau plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de cand s-a produs prejudiciul sau s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele”, au fost estimate dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 57.549 lei, astfel: dobânzi de 35.794 lei; penalităţi de 21.755 lei. În acest fel, fosta conducere a ABA Olt a efectuat unele cheltuieli ilegale din bugetul instituţiei. Persoanele cu atribuţii în domeniu au fost: Ioniţă Alexandru – diriginte de şantier; Pureca Ştefan – şef serviciu investiţii, responsabil lucrare; Ion Băloi – director investiţii; Lenuţa Dobrinescu – director economic; Ion Stoenescu – fost director al ABA Olt.
– va urma –
(Petre Coman)
Sursa foto: Timpul de Vâlcea