Bugetul Teatrului Ariel, înjumătăţit. Primăria refuză să plătească bani pentru deratizare pe hârtie

0
61

Teatrul Ariel va avea în acest an un buget de 1,6 milioane de lei, cu aproape 50 % mai mic decât cel de anul trecut. Conducerea primăriei Râmnicu Vâlcea nu mai vrea să plătească sume exorbitante pentru lucrări efectuate doar pe hârtie sau chiria pentru apartamentul la care au acces, în mod normal, doar actorii din alte oraşe sau diverşi invitaţi.

Teatrul municipal va avea în acest an un buget aproximativ egal cu cel al Teatrului Anton Pann ale cărui cheltuieli sunt suportate de Consiliul Judeţean Vâlcea. Măsura diminuării bugetului a fost luată după ce reprezentanţii primăriei au descoperit, în urma auditului de anul trecut, că la teatru s-au făcut şi cheltuieli nejustificate, pentru lucrări realizate doar pe hârtie. De exemplu, instituţia de cultură bugetată de primărie a încheiat anul trecut două contracte în valoare de peste 25 000 de lei pentru deratizare. Potrivit viceprimarului Vasile Cocoş, firma care ar fi trebuit să facă dezinsecţie şi deratizare nu a fost văzută prestând activitatea specificată în contract. „Nu s-a făcut deratizare nici la cinematograf, nici la sediul din centrul orasului. Într-unul din contracte se specifică un tarif de un leu pe metrul patrat, suprafaţa deratizată fiind de 800 de metri pătraţi. Am făcut un calcul şi ne-a dat că firma respectivă ar fi trebuit să facă deratizare o dată la două zile. A doua oară, cei de la teatru ne-au prezentat un contract pentru deratizarea unei suprafeţe de 2.500 de metri pătraţi. Mai sunt facturi de 3.300 de lei pe lună pentru curăţenie. Am întrebat de ce costă atât şi mi-au spus că firma de curăţenie foloseşte un aspirator special, care spală”, susţine viceprimarul Vasile Cocoş. Directorul teatrului bugetat de primărie recunoaşte că unele servicii prevăzute în contractul încheiat cu firma de deratizare nu au fost prestate, dar spune că în acest caz nu s-au mai făcut plăţi. „Nu s-au făcut cheltuieli exorbitante, nu am depăşit bugetul aprobat de primărie.  La cinematograf suntem obligaţi să facem deratizare din trei în trei luni. Există o factură mai mare pe care noi nu am mai achitat-o, pentru că nu au fost prestate serviciile prevăzute în contract, dar urma să se deratizare”, afirmă Doina Miglezi, managerul Teatrului Ariel.

 Apartament închiriat în oraş pentru actori

Lunar, teatrul plăteşte o factură de peste 2 000 de lei unei firme care se ocupă de rezolvarea problemelor tehnice de la Cinematograful „Geo Saizescu”, din Ostroveni. O parte din acesti bani reprezintă, însă, chiria pentru apartamentul închiriat de teatru în oraş, pentru actorii din alte colţuri ale ţării care joacă pe scena din Râmnicu Vâlcea. „Am cerut rezilierea acestui contract pentru că nu mi se pare normal să plăteşti o chirie de 25.000 de lei pe an pentru un apartament, în condiţiile care nu-ţi vin mereu invitaţi din Bucureşti sau din alte părţi. Le-am sugerat să închirieze o cameră la hotel atunci când au invitaţi”, mai spune viceprimarul Râmnicului.

 Datorii după „Ariel InterFest”

Pentru organizarea festivalului de teatru „Ariel InterFest”, primăria a aprobat anul trecut un buget de  400.000 de lei. Suma nu a fost însă suficientă, iar Municipalitatea a fost nevoită să mai aloce nişte bani şi în luna decembrie, după ce patronul unui cunoscut local din centrul oraşului s-a plâns conducerii primăriei că teatrul nu a achitat cheltuielile de cazare ale mai multor actori, respectiv o factură de 3.500 de lei. Conducera teatrului din Râmnicu Vâlcea neagă însă că ar fi decontat cu întârziere unele facturi. „Am adus Europa în parcul Zăvoi şi suntem un factor de dezvoltare a oraşului, nu o greşeală în peisajul Râmnicului. Nu am cheltuit mai mult decât ni s-a aprobat, n-am depăşit bugetul. Nu am înregistrat datorii, am achitat absolut tot”, susţine managerul Teatrului Ariel. Printre cei mai bine plătiţi actori de la Ariel Interfest au fost trei actori din Franţa, care au primit 248 de milioane de lei vechi şi au avut şi cazarea asigurată pe toată perioada desfăşurării evenimentului. Deşi ar fi trebuit să se aplice principiul reciprocităţii, primăria Râmnicului a fost nevoită să achite toate cheltuielile actorilor vâlceni care au făcut ulterior o vizită în Franţa. Teatrul Ariel mai are în acest moment 56 de angajati si colaboratori. În vara anului trecut, când reprezentanţii primăriei au efectuat un audit la teatru, instituţia de cultură avea 67 de colaboratori şi 33 de angajaţi.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.