Societatea OLTCHIM va fi scoasă din nou la privatizare

0
75

 

Planul de reorganizare a companiei de stat Oltchim, în insolvenţă, va prevede vânzarea companiei către un cumpărător eligibil, a anunţat marţi combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea. „Strategia de reorganizare care va fi supusă aprobării creditorilor presupune îmbunătăţirea în continuare a rezultatelor economico – financiare, consolidarea şi păstrarea echilibrului financiar al OLTCHIM precum şi vânzarea OLTCHIM SA către un cumpărător eligibil”, arată compania, într-un comunicat transmis Bursei. Pentru îmbunătăţirea rezultatelor financiare, compania vizează investiţii tehnologice care să ducă la reducerea consumului de energie. Totodată, dacă vor fi atrase alte surse de finanţare Oltchim va reporni noi instalaţii, potrivit comunicatului. Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat, cel mai recent anul trecut, din lipsă de oferte. Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013. Rominsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari, vor prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, care urmează să fie aprobat în martie. Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar şi reducerii preţurilor la ţiţei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani. Îmbunătăţirea rezultatelor s-a datorat recâştigării încrederii clienţilor externi, Oltchim arătând că poate furniza produse fără întreruperi şi de calitate, şi, într-o măsură redusă, scăderii preţului la petrol, arată compania, într-un comunicat transmis Bursei. În urma reducerii cotaţiilor la ţiţei pe piaţa internaţională, Oltchim cumpără materie primă mai ieftin, dar şi produsele combinatului sunt vândute, mai departe, la preţuri în scădere. „Instabilitatea preţului pe piaţa petrolului creează chiar probleme în activitatea OLTCHIM, în sensul că nu există o predictibilitate a preţului produselor finite, iar clienţii societăţii preferă contracte pe termen scurt şi foarte scurt, în cantităţi minime, aşteptând stabilizarea preţului”, notează compania. Exporturile companiei au crescut anul trecut cu 44%, la 100 de milioane de euro. EBITDA din producţie a fost negativ, dar pierderile s-au redus semnificativ, de la 46,2 milioane euro în 2013 la 9,35 milioane euro, potrivit datelor preliminare anunţate marţi de Oltchim. La finele anului 2012, când Oltchim şi-a oprit activitatea din cauza problemelor financiare, compania şi-a pierdut clienţii externi, astfel că în ianuarie 2013, când combinatul a intrat în insolvenţă, şi-a reluat activitatea de la zero, dar a reuşit să câştige între timp pieţe externe. Livrările la extern au dus la creşterea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie de la 6% la începutul anului 2013 la 27% în prezent. Combinatul chimic este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013. Rominsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari, vor prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, care urmează să fie aprobat în martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.