Răzvan Nicolescu şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Energiei cu o zi înainte ca Victor Ponta să anunţe noua formulă guvernamentală, care include şi partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
„Am discutat, astăzi, cu prim-ministrul Ponta despre ceea ce urmează. Mi-a comunicat că îşi doreşte un nou concept: lipirea, din nou, a departamentului de energie la Ministerul Economiei şi numirea unui ministru politic. I-am mulţumit pentru că mi-a dat şansa să fac ceva pentru România în aceste 10 luni. I-am comunicat că nu mă interesează nici o altă funcţie publică în România şi l-am rugat să continue reformele începute în energie: finalizarea strategiei energetice intrată în ultima sa fază, îmbunătăţirea eficienţei companiilor de stat, creşterea transparenţei şi a integrităţii, depolitizarea sectorului, atragerea tinerilor în administraţia care gestionează sectorul energetic“, a scris Răzvan Nicolescu pe Facebook.
Şi ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, a anunţat că portofoliul IMM-urilor va fi alipit la cel al Economiei şi va fi condus politic, motiv pentru care el nu va mai face parte din Guvern, nefiind un om politic, ci un tehnocrat.
Anunţul retragerii din Guvern a fost postat sâmbătă de ministrul Florin Jianu, pe pagina sa de Facebook.
„Guvernul viitor va conţine numai oameni politici. Eu nu sunt om politic, sunt un tehnocrat care a fost onorat să se pună în slujba ţării lui. Portofoliul IMM-urilor se va alipi la Economie şi va fi condus politic. Nu m-a interesat şi nu ma interesează nicio altă funcţie, nu am alergat după niciuna, nu o voi face nici de acum înainte. Iar politica rămâne o problemă a cărei rezolvare, deşi sunt matematician, îmi râmâne necunoscută„, afirmă Jianu.
Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că în şedinţa coaliţiei de guvernare de diseară nu se va discuta despre portofolii, ci despre viitorul program de guvernare şi că abia mâine de dimineaţă vor continua negocierile. „Mâine vom discuta despre structura Guvernului. Astăzi lucrăm la agenda de acţiuni prioritare pentru a o definitiva“, a declarat Ponta la sediul PSD, la finalul Comitetul Executiv Naţional al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate.
Potrivit unor surse, fostul ministru al Economiei în Guvernul Ponta II, Andrei Gerea, ar putea prelua din nou portofoliul, dar într-o formulă care să cuprindă şi atribuţiile ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, ca urmare a intrării la guvernare a PLR.
Andrei Gerea ar urma să îi înlocuiască atât pe Constantin Niţă, cât şi pe Răzvan Nicolescu şi să preia Economia. Astfel, PSD ar ceda Ministerul Economiei, dar îl va impune în continuare pe Ioan Rus la Transporturi.
Surse guvernamentale au declarat, în presă, că negocierile dintre premierul Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu s-au încheiat cu succes cel puţin în ce priveşte solicitarea lui Tăriceanu ca Ministerul Economiei să revină unuia dintre oamenii săi.
Tăriceanu i-ar fi transmis lui Ponta că PLR vrea ministerele Economiei şi Finanţelor, care au profil economic, dar şi SGG, pentru care s-ar pregăti Radu Stroe. Totodată, Tăriceanu s-ar fi arătat interesat chiar şi de Ministerul Culturii, vacantat de UDMR, dar şi de cel al Educaţiei, în condiţiile în care actualul ministru Remus Pricopie nu s-ar mai regăsi în viitorul Guvern.
Cine este Răzvan Nicolescu
Răzvan Nicolescu, 36 de ani, a fost propus ca ministru delegat pentru Energie în martie, anul acesta. Din 2008, Nicolescu a activat în cadrul Petrom, cea mai mare companie românească, unde a deţinut funcţia de director de afaceri publice şi reglementare.