Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat zilele trecute efectuarea unor plăţi şi alocarea unor sume din bugetul locat în sumă totală de 57.000 lei. În structura bugetului local al Municipiului Râmnicu Vâlcea este prevăzut pentru susţinerea a diverse activităţi culturale, sportive şi religioase, Capitolul 67 – „Cultură, recreere şi religie”. Prin Referatul nr. 40778/8 decembrie 2014, primarul interimar Ion Gigi Matei a propus, iar Consiliul Local a decis alocarea din Capitolul 67 – „Cultură, sport, recreere şi religie” a sumei de 46.000 lei (10.500 euro) aferente organizării, conform tradiţiei şi în contextul sărbătorilor de iarnă, a unui eveniment de socializare cu participarea aparatului administrativ al Municipalităţii, a membrilor Consiliului Local Municipal, a personalului din cadrul instituţiilor subordonate Consiliului Local, al societăţilor comerciale în care Consiliul Local este acţionar unic sau majoritar şi a personalului din creşe şi grădiniţe – eveniment în care să fie făcut bilanţul activităţii pe anul în curs şi unde să fie evidenţiate aspectele pozitive ale întregii activităţi administrative din anul 2014. Tot la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost înregistrate în acest sens următoarele solicitări de sprijin financiar: prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Asociaţia „Eurosteps”, prin preşedinte Elena Ungureanu, a solicitat un sprijin financiar necesar organizării Concursului şi Simpozionului Naţional „Gramatica – ştiinţa vorbirii”, ed. a V-a, în data de 14 februarie 2015, cu participarea a 800 elevi din întreaga ţară. Solicitarea a fost aprobată pentru suma de 1.500 lei în baza Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, Capitolul 67 – cultură, sport, recreere şi religie. Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Asociaţia Culturală „Curierul de Vâlcea”, prin preşedinte executiv Sorin Alexandru Barbu, a solicitat un sprijin financiar pentru organizarea manifestărilor „Jubileu unui simbol – Curierul de Vâlcea”, ce se vor derula în perioada 19-23 ianuarie 2015 cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea ziarului „Curierul de Vâlcea” – primul cotidian privat din România post-decembristă. Solicitarea a fost aprobată pentru suma de 1.500 lei. Fundaţia Surorile de Caritate Ioana Antida, prin preşedinte Cristina Popov, a solicitat un sprijin financiar încălzirii pe timpul sezonului rece a spaţiului alocat grădiniţei de copii care funcţionează sub egida acestei fundaţii. Solicitarea a fost aprobată pentru suma de 900 lei în baza Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, Capitolul 67 – cultură, sport, recreere şi religie. Asociaţia Rrosiny, prin preşedinte Mariana Duţă, a solicitat un sprijin financiar necesar organizării mai multor evenimente pentru copii în perioada sărbătorilor de iarnă – decembrie 2014. Solicitarea a fost aprobată pentru suma de 300 Iei în baza Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, Capitolul 67 – cultură, sport, recreere şi religie. Prin adresa înregistrată Ia Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Fanfara „Gabriel Chaborschi”, prin dirijor prof. Constantin Andrei, a solicitat un sprijin financiar pentru premierea membrilor acestui ansamblu pentru întreaga activitate derulată în anul 2014, perioadă în care s-au susţinut mai multe zeci de concerte cu ocazia unor sărbători sau evenimente locale. Solicitarea a fost aprobată pentru suma de 1.500 lei în baza Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, Capitolul 67 – cultură, sport, recreere şi religie. Suplimentar, ca urmare a necesităţii dimensionării corecte a bugetului evenimentelor şi acţiunilor desfăşurate sub genericul „Decembrie Magic”, s-a decis alocarea sumei de 1.800 lei reprezentând TVA-ul aferent cheltuielilor de promovare în mass-media a programului aprobat.
(Marian Dinu)