Conducerea CET Govora a declanşat recent procedura de recrutare a patru administratori neexecutivi pentru a deveni membri ai Consiliului de Administraţie. Procesul de recrutare şi selecţie respectă prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Candidaţii interesaţi să facă parte din consiliul de administraţie al societăţii CET Govora trebuie să respecte următoarele cerinţe: studii superioare finalizate; experienţă anterioară de conducere a unei structuri publice sau private profitabile; experienţă anterioară de management; experienţă solidă de analiză financiar-contabila a activităţii unei organizaţii de mari dimensiuni (pentru minim unul din cele 4 posturi vacante). Buna cunoaştere a activităţilor de furnizare şi comercializare a energiei electrice şi termice constituie un mare avantaj. CV-urile candidaţilor şi o scrisoare de intenţie se pot trimite până joi 18 decembrie 2014 la CET Govora. Numai candidaţii selectaţi vor fi contactaţi pentru interviu. Toate candidaturile sunt confidenţiale. La sfârşitul lunii trecute, Consiliul Judeţean Vâlcea s-a întrunit în şedinţă ordinară să mandateze reprezentantul acţionarului unic Judeţul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea CET Govora, pentru revocarea a patru membri ai consiliului de administraţie al întreprinderii, după cum urmează: Iustin Predescu (preşedinte), Daniela Oteşanu, Eugen Costinel Mihalache şi Marius Eugen Andronie. În data de 19 noiembrie 2014, consilierul judeţean independent Petre Grigore a comunicat CJ Vâlcea că, în urma analizării activităţii consiliului de administraţie al CET Govora, în conformitate cu prevederile statutului CET Govora şi cu ale Contractului de mandat nr. 16259 din 30 octombrie 2014, a constatat deficienţe de natură a periclita normala funcţionare a societăţii prin: încălcarea criteriilor de performanţă impuse prin contractele de mandat ale administratorilor; adoptarea unor decizii dramatice pentru societate (decizia consiliului de administraţie al CET Govora nr. 58 din 18 august 2014); ingerinţa nepermisă în conducerea executivă şi operaţională a societăţii (decizia consiliului de administraţie al CET Govora nr. 57 din 18 august 2014); neimplicarea activă în viaţa societăţii precum şi neînţelegerea complexităţii activităţii CET Govora, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990, potrivit cărora membrii consiliului de administraţie sunt obligaţi să îşi exercite mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator, precum şi cu loialitate, în interesul societăţii. În prezent cadrul legislativ care stabileşte ansamblul de reguli care guvernează sistemul de administrare şi control în cadrul unei întreprinderi publice, raporturile dintre autoritatea publică tutelară şi organele întreprinderii publice, între consiliul de administraţie sau de supraveghere, directori sau directorat, acţionari şi alte persoane interesate, este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Potrivit acestui act normativ, întreprinderile publice sunt şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul, iar autoritatea publică tutelară este instituţia care exercită, în numele statului sau unităţii administrativ-teritoriale, calitatea de acţionar la aceste întreprinderi publice. Noţiunea de control este definită ca fiind raportul dintre stat-acţionar sau o unitate administrativ-teritorială, pe de o parte, şi societatea comercială la care: deţine direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot; poate să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare şi de control; poate exercita, în calitate de acţionar, o influenţă determinantă, în virtutea unor clauze de natură a stabili strategia de management a întreprinderii publice, cuprinse în contracte încheiate cu întreprinderea publică sau în actul constitutiv al acesteia. În înţelesul acestor dispoziţii legale, Consiliul Judeţean Vâlcea este autoritatea publică tutelară care exercită în numele Judeţului Vâlcea, toate în înţelesul acestor dispoziţii legale, CJ Vâlcea este autoritatea publică tutelară care exercită în numele Judeţului Vâlcea, toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar la CET Govora. În conformitate cu dispoziţiile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, potrivit cărora autoritatea publică tutelară numeşte reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală a acţionarilor şi aprobă mandatul acestora, Consiliul Judeţean Vâlcea, prin Hotărârea nr. 105 din 30 octombrie 2014, l-a desemnat pe consilierul judeţean Petre Grigore în calitatea de reprezentant al judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea CET Govora.
(Petre Coman)