Transporturi ilegale de legume și comerț ilicit cu oale

0
73

 

La data de 10 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Berbeşti, l-au oprit în trafic pe D. Nicuşor, de 41 de ani, care circula cu o autoutilitară în care transporta cantitatea de 2.200 kg. porumb – boabe, încărcat în 51 de saci, pentru care nu deţinea documente de provenienţă ori de însoţire a mărfii. Sa procedat la confiscarea întregii cantităţi de 2200 kg. porumb care a fost predată în vederea valorificării către Societatea Agricolă „Unirea” Berbeşti, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 12/1990A. cu amendă. În ziua de 10 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Dăeşti, au oprit pentru control un autoturism condus de U. Dumitru, din localitatea Mihăeşti, jud. Argeş, care transporta şi comercializa pe raza localităţii Dăeşti, cantitatea de 200 kg varză, fără a deţine documente de provenienţă şi să fie autorizat în acest sens. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 12/1990 , şi măsura complementară de confiscare a mărfii, fiind predată spre comercializare la PFA C. Ionuţ Alexandru. Luni, în jurul orelor 15.00, O. Laurenţiu, de 25 de ani, a fost depistat pe raza localităţii Suteşti, în timp ce oferea spre vânzare un număr de 29 oale de diferite capacităţi, fără a deţine documente de provenienţă şi să fie autorizat în acest sens. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 12/1990 , şi măsura complementară de confiscare, marfa urmând a fi introdusă în camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.