Tânărul deputat Costi Rădulescu ia taurul de coarne: PSD Vâlcea are nevoie de REFORMĂ!

4
92

Ţara a hotărât!

La nivel naţional dreapta a câştigat aproape categoric.

La nivelul judeţului Vâlcea, dreapta a crescut mult.

Vreau să le mulţumesc tuturor vâlcenilor, în special celor care s-au prezentat la vot, celor care au avut încredere şi au votat PSD.

Poporului pesedist, cu funcţii sau fără funcţii, îi transmit respectul meu şi recunoştiinţa mea pentru fiecare minut acordat PSD-ului în această campanie desfăşurată în judeţul Vâlcea. Poporului pesedist îi spun să fie încrezător pentru că ştiţi cum se spune, în viaţă trebuie să treacă un timp pentru ca lucrurile să se aşeze. După aceea vom analiza şi vom porni la reconstrucţie.

PSD-ul are nevoie de reformă şi împreună, fără nervi, fără patimă, fără răzbunare vom face această reformă.

Oamenilor politici din Vâlcea indiferent de coloratura politică le adresez o invitaţie la meditaţie asupra unui lucru:

Nu credeţi că în România şi în Vâlcea modul de a face politică şi comportamentul nostru în politică trebuie reformat?!

 

Eu cred că un răspuns imediat la această temă ar fi că atât clasa politică vâlceană şi cea naţională trebuie să evite să privească înainte cu mânie.

Cred că în fiecare campanie mesajele trebuie să le stabilească vâlcenii pentru vâlceni, braşovenii pentru braşoveni etc., astfel încât dezbaterea să nu mai fie una lipsită de substanţă. Ştiu că unii vor zâmbi ironic dar şi această campanie ne-a arătat ceva şi anume că atunci când politicienii nu ştiu să gestioneze o situaţie care îi priveşte pe români, românii votează cu mânie sau pur şi simplu împotrivă, nu neapărat din convingere.

Cred, de asemenea, că dialogul între politicieni trebuie reconstruit şi adus la nivelul la care oamenii să nu mai schimbe postul TV atunci când văd doi politicieni în dezbatere.

 

Declaraţie deputat,

Constantin RĂDULESCU

Preşedinte Executiv PSD Vâlcea

4 COMENTARII

  1. Si sa inceapa bineinteles cu Costi….nu a avut nicio luare de pozitie pentru Oltchim, nu a avut curajul sa abordeze nicio problema delicata care sa vizeze acest judet si deci ca atare ii spun ca si protectorul lui LOZINCI…așa ca lasate de sportul asta ….

  2. reforma,trebuie sa inceapa cu dumnealui de ce?
    -nu s-a legat conform promosiunilor din campanie pt parlamentare ca:se va lega cu lanturile de portile Oltchimului pt bunl mers al acestuia (mai are timp sa faca acest gest)
    -rezultatul slab la alegeri in colegiul in care a fost ales ,de unde rezulta faptul ca in timpul mandatului nu a facut mai nimic!
    D-L COSTI, BUNUL SIMNT TREBUIA SA VA INDEMNE LA PUTINA DECENTA ….CIOCUL MIC!!!!!
    PS NU VETI FII NICIODATA PRESEDITELE JUDETEAN AL PSD.
    NU AVETI VALOARE!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.