În cursul acestei săptămâni, va fi demarată implementarea proiectului „Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Generale cu clasele I-VIII – Achim Popescu din Păuşeşti Măglaşi”. Proiectul a devenit realizabil prin Programul Operaţional Regional (POR) – Axa Prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4. – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţional preuniversitare, universitare şi a infastructurii pentru formarea profesională continuă, pentru care a fost şi semnat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 4653/25.09.2014 împreună cu Autoritatea de Management din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Organismul Interimar POR – Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Proiectul are o durată de implementare de 10 luni şi o valoare totală a investiţiei de 654.133,56 lei din care finanţarea nerambursabilă este în cuantum de 489.154,02 lei, iar contribuţia beneficiarului este de 90.167,75 lei reprezentând cofinanţarea cheltuielilor eligibile, cheltuieli neeligibile şi TVA. „Prima grijă a unui primar este să aibă cea mai frumoasă localitate”, a precizat primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.
Acasă Administratie Primarul Alexandru Dediu va moderniza Şcoala Generală „Achim Popescu” cu fonduri europene
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...
un om deosebit, responsabil merita respectul valcenilor