Sfântul Constantin Brâncoveanu a domnit peste un sfert de veac în Ţara Românească, marcând istoria prin numeroase ctitorii. La 25 martie 1714, voievodul a fost mazilit de turci, dus cu familia la Istanbul şi închis în temniţa Edicule. Până în luna august a fost torturat continuu, pentru a mărturisi unde-şi avea banii, turcii numindu-l „Altân Bei“ (Prinţul Aurului). După torturi cumplite i-au smuls semnătura pentru aurul depus la Veneţia şi a fost dus la eşafod. Păgânii le-au îngăduit osândiţilor să-şi facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a promis că le va cruţa viaţa doar dacă vor trece la credinţa în Allah. Mucenicii noştri au rămas însă neclintiţi în credinţa lor, astfel că la 15 august, chiar în ziua când Brâncoveanu împlinea 60 de ani, a fost decapitat, îmreună cu fii săi. Cele şase trupuri decapitate au fost aruncate în Marea Marmara, în apropiere de Bosfor, iar capetele „purtate în prăjini“ pe uliţele cetăţii, au fost înfipte la o poartă a Seraiului şi ţinute acolo trei zile, după care au fost aruncate în mare. Creştinii au pescuit trupurile şi le-au înmormântat, pe ascuns, în biserica „Adormirii Maicii Domnului“ din insula Halki, la a cărei întreţinere Brâncoveanu contribuise în timpul vieţii. Osemintele voievodului-martir au fost aduse în ţară de soţia sa, Doamna Maria, în 1720 şi îngropate, pe ascuns, în biserica „Sfântul Gheorghe-Nou“ din Capitală. Mormântul a fost acoperit de o placă de marmură albă, fără nume, iar identificarea s-a fãcut dupã descoperirea, în 1914, a unei candele de argint cu inscripţia: „Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domnu Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod si iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia, carea şi Măria Sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele, Iulie în 12 zile, leat 7228“ (1720). La două secole de la moartea sa, la 15 august 1914, Mitropolitul Primat dr. Canon Aramescu a făcut primul parastas oficial la mormântul voievodului.
La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Martirii Brâncoveni, stabilindu-le zi de pomenire la 16 august. În zilele de 15-16 august 1992 au avut loc la Bucureşti şi Hurezi ceremoniile proclamării canonizărilor Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, în frunte cu P. F. Patriarhul Teoctist şi a mii de credincioşi, care-şi exprimau respectul şi recunoştinţa pentru singurul domnitor român care a preferat moartea martiricã faţă de alternativa trecerii la mahomedanism. Analiza atentã a trupului a fost făcută de doi medici antropologi, renumiţi în epocă: dr. Nicolae Minovici şi dr. Francisc Rainer. Constatarea lor coincide cu cele scrise de martorii oculari la uciderea voievodului. Toţi au consemnat că Sfântul Brâncoveanu a fost decapitat de călăul turc prin mai multe lovituri.
Înmormântarea, în Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Bucureşti, nu a corespuns voinţei voievodului. El şi-a pregătit un splendid sarcofag de marmură albă în interiorul celei mai frumoase ctitorii ale sale, Mănăstirea Hurezi. Acolo, după voinţa sa, ar fi trebuit să se odihnească în veci. Alături de el, ar fi urmat să fie necropola familiei sale apropiate – soţie, fii şi fiice, nepoţi şi nepoate. Era o dorinţã care se înscria în tradiţia şi în obiceiurile capetelor încoronate din toată lumea medievală. Era firesc, cum au consemnat cronicarii şi hrisoavele epocii, ca Brâncoveanu să acorde mare interes ctitoriei sale de la Romanii de Jos – Horezu (jud. Vâlcea). El era convins că acolo i se va odihni trupul, iar sufletul îşi va găsi şi el alinarea în acel loc.
La 16 august 2007, de ziua hramului Sfinţilor Brâncoveni, la Mănăstirea Hurezi, a avut loc o manifestare culturală şi religioasă în cadrul căreia clerul, autorităţile judeţului şi toţi participanţi la parastasul de obşte, au semnat documentul: «Memoriul pentru aducerea Sfintelor Moaşte ale voievodului martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, la ctitoria sa de la Hurezi». Studiul ştiinţific care însoţea acest memoriu a fost realizat de Radu Ştefan Vergatti, profesor la Universitatea din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Documentul care purta semnăturile şi dorinţa vâlcenilor pentru o reparaţie istorică şi morală, pentru a împlini voinţa domnitorului, de a fi înhumat în ctitoria sa de la Hurezi, a fost primit de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României, cu ocazia vizitei la Râmnicu Vâlcea (13 noiembrie 2010).
După pelerinajul organizat în acest an omagial de Prea Fericitul Daniel, în care racla cu Sfintele Moaşte a poposit la mai multe ctitorii brâncoveneşti din ţară (Biserica Sf. Gheorghe Nou Bucureşti – municipiul Buzău – Mănăstirea Brazi – Panciu – Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus), în zilele de 11 – 12 octombrie, va ajunge şi la Vâlcea.
Întregul complex monahal de la Hurezi a primit lumina preînnoirii, a fost refăcută colecţia muzeală de bază, cu spijinul Institutului Naţional al Patrimoniului, astfel încât să-şi primească cum se cuvine ctitorul şi binefăcătorul.
Nu este întâmplător că ierarhul care s-a îngrijit de deshumarea osemintelor şi de primenirea lor, după conoanele sfinte, pe când se afla episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a ajuns pe scaunul arhiepiscopal de la Râmnic, ci ca să-şi ducă la capăt misiunea şi să împlinească acest vis de veacuri al vâlcenilor. Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, îşi începe păstorirea cu acest moment important care va rămâne în istorie ca: “Întoarcerea Brâncoveanului, la ctitoria sa de la Hurezi”.
Prof. dr. Florin Epure, Director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea
