Percheziţiile care au avut loc la compania Lukoil a dus la închiderea secţiei oxoalcooli de la Oltchim, deşi această secţie abia fusese deschisă, a declarat luni, pentru AGERPRES, liderul sindicatului Oltchim, ing. Mihai Diculoiu.
‘Situaţia juridică de la Lukoil de la sfârşitul săptămânii trecute din păcate a afectat secţia oxoalcooli de la noi de la combinat. Oltchim este dependent de materia primă – propilena, pe care o achiziţionam de la Lukoil de la sucursalele acestei companii din România şi Bulgaria. Azi (luni – n.r.) s-a discutat cu conducerea combinatului, cu reprezentanţii Lukoil şi cu reprezentanţii Guvernului pentru a debloca situaţia existentă şi de a reveni la capacitatea de producţie de peste 30%’, a precizat Diculoiu.
În urmă cu trei săptămâni s-a reuşit repornirea secţiei oxoalcooli, ceea ce dus la creşterea capacităţii de producţie a combinatului vâlcean, aflat în insolvenţă, la peste 30%.
Mai multe percheziţii s-au desfăşurat joi la sediul Lukoil Ploieşti.
‘Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. În prezent, prejudiciul estimat în cauză este de peste 1.000.000.000 de lei (230.000.000 euro), dintre care 505.421.252 lei (112.000.000 euro) rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Întreaga operaţiune a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii’, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).