Lipsiţi de orice inspiraţie pentru a se prezenta în faţa electoratului cu un program consistent de măsuri şi oferte care să vizeze dezvoltarea economică şi socială a ţării şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, trepăduşii politici din opoziţie au trecut vârtos la lansarea unor minciuni cu iz apocaliptic lipsit de orice logică şi temei. Astfel de elucubraţii sunt vehiculate şi prin paginile presei din judeţul nostru de către liderii locali de coloratură liberală care susţin că actualul Guvern şi Victor Ponta, dacă va fi ales preşedinte al ţării, au de gând să majoreze de opt ori impozitele şi taxele pe mijloacele de transport, pe case şi terenuri şi, în acelaşi timp, să schimbe cota unică de impozitare de 16% prin introducerea impozitului progresiv.
Arsenalul de minciuni folosit în actuala campanie, prin care se urmăreşte panicarea oamenilor, nu face decât să arate lipsa crasă de responsabilitate a mânuitorilor de zvonuri, dar şi penuria de viziune, de idei realiste din partea acestora, ceea ce depăşeşte graniţele minimului bun simţ chiar şi în context electoral.
Deliberat, însă, evită să spună că, în calitatea sa de prim ministru, Victor Ponta este cel care a iniţiat şi aplicat reducerea la 9% a TVA la pâine, scăderea cu cinci puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale, introducerea a nu mai puţin de 8 proiecte şi programe de stimulare a mediului de afaceri etc.
Propagandiştii „apocalipsei” îşi duc minciunile şi mai departe susţinând că ar fi văzut cu ochii lor nişte „modificări ample” pe care le-ar fi introdus Ministerul Finanţelor în prevederile Codului Fiscal.
Tot pe zona minciunii şi înşelătoriei zburdă şi susţinătorii candidatului la preşedinţie din partea Partidului Mişcarea Populară. Aceştia au lansat ideea că, dacă vâlcenii vor acorda votul Elenei Udrea, aceasta va rezolva în mod miraculos situaţia salariaţilor disponibilizaţi de la OLTCHIM Rm.Vâlcea prin acordarea de sprijin financiar pe seama fondurilor europene. Şi în acest caz se merge tot pe o minciună luându-se ca pretext prevederile Regulamentului UE nr. 1309/2013 privind gestionarea Fondului European de Ajustare la Globalizare. Da, există un astfel de Regulament, însă pemepiştii omit să spună adevărul şi anume că FEAG are exclusiv în vedere doar pe disponibilizaţii din societăţile cu capital privat care au intrat în faliment sau care şi-au schimbat locaţia în altă ţară, ceea ce nu corespunde situaţiei de la OLTCHIM, societate care, cum bine se ştie, aparţine statului.
Am făcut precizările de mai sus cu un singur scop şi anume de a le spune adevărul cetăţenilor cu drept de vot din judeţul Vâlcea care, cu siguranţă, nu se vor lăsa amăgiţi şi nu vor achiesa la pachetele de minciuni oferite de maeştrii proorocirilor înşelătoare.
Dr.ing. Ion CÎLEA
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PSD