În data de 4 octombrie 2014, la Mănăstirea Hurezi, din județul Vâlcea, a avut loc lansarea albumului „Mănăstirea Hurezi, o mănăstire fără pereche”, editat de Guvernatorul Băncii Naționale a României, academicianul Mugur Isărescu. Acest eveniment se adaugă manifestărilor organizate în întreaga țară cu ocazia anului omagial al Sfinților Martiri Brancoveni, la 300 de ani de la moartea lor martirică.
Au susținut discursuri următorii: acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României; acad. Răzvan Theodorescu; Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; prof. dr. Vasile Secăraș, președintele CA IBR și rectorul fondator al SNSPS.
La ora 18.00 a avut loc lansarea albumului „Mănăstirea Hurezi, o mănăstire fără pereche”, editat de ARCOR și de Guvernatorul Băncii Naționale a României, academicianul Mugur Isărescu. Domnul guvernator Mugur Isărescu a dăruit Arhiepiscopiei Râmnicului o replică a sabiei Voievodului Constantin Brâncoveanu, precum și plachete comemorative turnate cu ocazia Anului Brâncoveanu. Apoi, directorul general al ROMFILATELIA a înmânat casete cu timbre emise cu ocazia Anului Brâncoveanu, iar AROTR a înmânat fresce.
După lansarea albumului amintit și înmânarea darurilor, s-a difuzat filmul „Un chip de lumină, Arhimandritul Ioan de la Hurezi. 1692-1726”.
Cu această ocazie am putut observa la Mânăstirea Hurezi câţiva iubitori de cultură mai neobişnuiţi: Dan Mutu, patronul de la Annabella, Ilie Virgila Bica, patronul de la SC BICA SRL, Doru Paraschiv – patronul de la Restaurante OK şi, nu în ultimul rând, cârciumarul Cornel Barbu, cel despre care se spune că este un apropiat al guvernatorului, dar nouă, sincer, nu ne prea vine să credem. La eveniment au mai participat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, directorul de la Cultură, Florin Epure, cunoscuta femeie de afaceri, Maria Tudor, o apropiată a bisericii, fostul director al Finanţelor Vâlcea, Gheorghe Gogârnoiu şi alţii.
Nu-l mai pupati in cur pe evreu , ca nu va da bani. Mai bine investigati care era numele pe buletin a lui tac’su, ce legatura are cu evadarea lui Dej de la Tg Jiu, de ce Iustinian Marina e cel care l-a „securisit” pe Isarescu din facultate. De ce Dragasaniul cade si lui guvi nici nu-i pasa. Ce a facut el pt oras?