JAFUL DE LA TEATRUL ARIEL!

0
108

• Zeci de colaboratori ai teatrului, tăiaţi de conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea de pe statul de plată

Măsura a fost dispusă de conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea după ce auditorii au constatat că în instituţia de cultură se aruncă cu bani în stanga şi-n dreapta, iar mai mulţi angajaţi au şi calitatea de colaboratori, aceştia fiind plătiţi şi în baza unor contracte civile sau pentru drepturi de autor. Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea are în acest moment 66 de colaboratori şi 33 de angajaţi cu contracte de muncă. Site-ul adevarul.ro, scrie despre controlul efectuat de inspectorii Primăriei Râmnicu Vâlcea a scos la iveală faptul că mulţi dintre angajaţi sunt plătiţi de două ori pentru că se numără şi printre colaboratorii instituţiei. Pe de altă parte, printre cei mai bine plătiţi colaboratori, care au un singur contract, sunt regizorii, care au ajuns să primească pentru o piesă de teatru şi 42 000 de lei. Auditul a mai scos la iveală şi faptul că teatrul a externalizat serviciul de curăţenie unei firme, dar a continuat să plătească alţi patru oameni pentru a face acelaşi lucru. Aşa se face că teatrul municipal are un buget anual de 2,9 milioane de lei, bani care nu-I ajung până la finele anului, având în vedere că în decembrie 2013, managerul instituţiei a cerut fostului primar Emilian Frâncu o suplimentare a fondurilor de peste 50.000 de lei.

 

Festivalul Ariel InterFest, jumătate de milion de lei

 

Picătura care a umplut paharul a fost însă momentul când, pentru organizarea Festivalului Ariel InterFest din luna iulie, reprezentanţii teatrului au solicitat primăriei suma de 670.000 de lei. Majoritatea sumei a alocată din bugetul local a fost cheltuită pentru publicitate. „Am vrut să vedem şi noi pe ce vor fi cheltuiţi aceştia bani şi am constatat că se cumpără bannere cu 25.000 de lei, asta în condiţiile în care, ştiţi bine, se pun două sau trei bannere prin oraş. Au mai trecut la cheltuieli şi materiale publicitare de alte 25.000 de lei, plus 80.000 de lei pentru premierea invitaţilor. Mai sunt şi alte cheltuieli care adunate dau 670.000 de lei”, declara primarul interimar Ion Gigi Matei, în această vară – precizează adevarul.ro

 

41 de colaboratori, tăiaţi de pe statul de plată

 

După auditul din acest an, la cererea primăriei, conducerea teatrului a acceptat să reducă cheltuielile de personal şi să renunţe la 41 dintre colaboratori. „Urmează ca teatrul să încheie un act adiţional astfel încât va reduce la 25 numărul de contracte individuale pe perioadă determinată, contracte civile şi contracte pe drepturi de autor. Din câte ştiu, s-a renunţat şi la firma de curăţenie. În urma aplicării acestor măsuri, doamna director Doina Miclezi va prezenta o situaţie cu valoarea economiilor realizate, în vederea rectificării bugetare pentru 2014”, declară viceprimarul Vasile Cocoş. Potrivit viceprimarului din Râmnicu Vâlcea, nu se mai pune problema schimbării managerului Teatrului Ariel, dar primăria va monitoriza mai atent, de acum înainte, cum sunt cheltuiţi banii publici la instituţia de cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.