Un ziarist când nu mai are nimic de pierdut începe şi spune ADEVĂRUL. Dar adevărul adevărat, nu acela trunchiat, pe care-l coafăm număr de număr din raţiuni ce ţin de supravieţuirea noastră zilnică. După ani şi ani de presă de provincie, de nenorocită şi multpreaiubită presă de provincie, ajungi să fii sufocat de prea multe compromisuri, de prea multă mizerie politică, economică şi morală.
Purtând această povară, ziaristului încep să-i tremure genunchii, să-l doară spatele, să i se schimonosească neuronii, să i se strâmbe conştiinţa. Greutatea aceasta, bolovanul, stânca, muntele ce eşti nevoit să-l cari zilnic în spate te îmbolnăveşte, pe tine ziarist de provincie ce trăieşti în suflet cu frustrarea absolută de a nu putea urla în piaţa publică toate adevărurile pe care le ştii. Adevăruri care le-ar face să pălească de ruşine pe fetele mari din politica şi viaţa economică a judeţului Vâlcea, un loc sub soarele României unde în curând va domni deşertul economic după ce s-a furat la greu cam tot ce se putea fura din banul public. Falşii milionari în euro ai Vâlcii se bat satisfăcuţi pe burdihane, ştiind că batista este încă întinsă pe ţambal, iar sărăcia îi determină pe ziarişti să se prostitueze la figurat şi uneori, în mod dramatic, chiar la propriu.
Mi-aş fi dorit să pot spune că acesta este un pamflet, din păcate este adevărul gol-goluţ! Mai bine înghit broasca din gât! Ar plânge şi pietrele de pe marginea drumului dacă ar ştii ce judeţ bogat am avut şi la ce hal de sărăcie lucie am ajuns. În Vâlcea s-au furat fabrici întregi, adică s-au „privatizat“, iar directorii au ajuns patroni şi, mai nou, preşedinţi de partide; în Vâlcea s-a furat un combinat cu totul, au supt la greu toţi politicienii de la conducerea ţării; în Vâlcea primarii se întrec în corupţie, edilii din Râmnicu Vâlcea au înfundat şi vor mai înfunda puşcăriile; în Vâlcea PSD-ul a transformat CET Govora în puşculiţa de partid şi se alimentează la greu în fiecare campanie electorală, în timp ce preşedintele spune că e cel mai corect şi cel mai cinstit şi că se luptă pentru judeţ (poate că el se luptă, dar lichelele din jurul lui au mâna până la umăr în banul public al insitituţiilor subordonate Consiliului Judeţean Vâlcea); în Vâlcea se fac milioane de euro din apă chioară, din ţeavă de apă rece şi apă caldă băgată pe gât firmelor care au câştigat licitaţii pe fonduri europene (se trăieşte cu impresia că aceste şmecherii vor merge la nesfârşit, pe principiul: dăm acum tunurile, ne băgăm în buzunare profituri de milioane de euro şi după noi potopoul! Nu este chiar aşa, va veni şi vremea scadenţei! Sau poate că nu, în România este posibil orice!).
Cele mai mari averi din Vâlcea s-au făcut din furt, nu vă imaginaţi un furt din buzunare, ci un furt orchestrat de băieţi cu gulere albe care au preferat întotdeauna afacerile cu statul. Unii au asfaltat drumuri, alţii au furnizat calculatoare, unii vând energie, alţii cu licitaţiile, unii au înlocuit ţevile, alţii le-au vândut. Şi tot aşa, un lanţ al hoţiei generalizate în judeţul Vâlcea! Iar presa ce poate să facă în aceste condiţii? Am scris despre toate, de ni s-au tocit peniţele. Şi degeaba! E cumplit să fii ziarist de provincie…
Tiberiu Pîrnău
