Afaceristul Droaşcă, executat silit de CEC Bank Vâlcea pentru o datorie de peste un miliard

0
86

Dumitru Droaşcă, administratorul SC Cireşul SRL din Stăneşti – Gorj, firmă care apare în ancheta Ministerului Mediului că a exploatat lemn de pe raza ocoalelor silvice de la Novaci şi Buila, fără autorizaţie de mediu, are nu numai probleme penale, ci şi financiare. După ce a fost reţinut la Râmnicu Vâlcea, cu un an în urmă, pentru dare de mită, proces aflat acum pe rolul Curţii de Apel Piteşti, în urmă cu opt luni Judecătoria Curţii de Argeş încuviinţează ca acesta să fie executat silit pentru suma de 126.646,03 lei, reprezentând creditul restant pe care acesta nu şi l-a mai plătit la CEC Bank.

Conform www.gorjeanul.ro, patronul firmei Cireşul din Stăneşti, care a exploatat fără autorizaţie de mediu 1071 de metri cubi de lemn aflat în patrimoniul Ocolului Silvic Novaci, afectat de viitura de acum câteva săptămâni, şi 7035 de mc de la Ocolul Silvic Buila, nu a reuşit să-şi mai achite ratele la un credit ce i-a fost aprobat în urmă cu doi ani de zile de sucursala din Vâlcea a CEC Bank. În luna februarie a acestui an, banca îl dă în judecată pe debitor şi obţine de la primul termen încuvinţarea executării silite pentru afaceristul Droaşcă, hotărârea în cauză fiind definitivă şi executorie. Pe lângă suma în cauză, Droaşcă mai este obligat să achite şi dobânzile aferente creditului în cauză, în timp ce banca i-a făcut popriri pe conturi, fiind autorizată de instanţă să facă toate cele necesare pentru recuperarea datoriei.

 

Achitat pe fond pentru mită

La momentul respectiv, afaceristul cu firmă în Gorj figura inculpat într-un dosar de dare de mită, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea. Pe 26 martie Droaşcă însă este achitat de instanţa de fond, pentru acuzaţia că ar fi mituit un membru al Consiliului de Administraţie al unei obşti de moşneni din comuna Vaideeni. De fapt, Droaşcă a fost prins în flagrant, anul trecut, în timp ce încerca să dea mită 7.500 lei (o tranşă din suma totală de 25.000 de lei) vicepreşedintelui obştii menţionate pentru a obţine aprobarea în vederea achiziţionării unui parchet de material lemnos. Problema a fost că pentru acest parchet de material lemnos era nevoie de organizarea unei licitaţii, însă Droaşcă a încercat să îl obţină prin încredinţare directă, mituindu-l pe vicepreşedintele Obştii de moşneni din Vaideeni. Manevra nu i-a mers, pentru că acesta a refuzat să se transforme într-un infractor şi l-a denunţat pe mituitor.
Dosarul este însă acum în apel la Curtea de Apel Piteşti, apelantul fiind Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea care l-a anchetat pe afacerist.
Gorjeanul.ro mai scrie că tot anul trecut, Droaşcă a mai fost implicat într-un alt dosar penal. Este vorba despre dosarul de corupţie în care a fost condamnat poliţistul de la Permise, din Vâlcea, Liviu Dumitru Dan, însă aici, chipurile, Dumitru Dan Droaşcă s-a constituit parte vătămată, după ce s-a autodenunţat pentru dare de mită. De-a lungul timpului, de numele lui Droaşcă sau al firmei sale s-au legat mai multe scandaluri privind exploatări forestiere ilegale. Penultima dintre acestea vizează defrişarea a 80 de hectare de pădure în judeţul Vâlcea, operaţiunea fiind stopată, în final, de inspectorii ITRSV.

 

Fabrica de cherestea din Băbeni i-a luat foc
Ghinionist însă, Droaşcă nu se bucură prea mult de sentinţa primită în martie, că în aprilie îi ia foc fabrica de cherestea din Băbeni. ,,În seara de 9 aprilie a.c., pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) General Magheru Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului la fabrica de cherestea a omului de afaceri Dumitru Dan Droaşcă, din Băbeni. Două autospeciale s-au deplasat la faţa locului pentru a constata că, de fapt, flăcările au fost declanşate de câţiva angajaţi care au aruncat jar rămas nestins în apropierea depozitului de rumeguş.(..)Sigur, conform estimărilor, paguba suferită de afaceristul Droaşcă este nesemnificativă în comparaţie cu bunurile care au fost salvate. Însă, ceea ce omul de afaceri trebuie să aibă în vedere este că angajaţii săi se plâng că nu şi-au mai primit salariile de circa 3 luni de zile”, relatează incidentul presa locală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.