Legătura de iubire dintre cei vii și cei care au trecut deja pragul morții, în viața veșnică, nu se oprește la mormânt, nici nu se stinge, ci continuă să se manifeste în forme noi, ca rugăciune și milostenie. Aceste două forme de iubire a celor adormiți se întemeiază pe credința statornică în învierea morților și Judecata universală, când toți cei care au trăit vreodată pe acest pământ vor învia și vor fi judecați după faptele lor.
Sfinții Părinți spun: „În starea în care te-a găsit moartea, în aceea vei fi judecat”. Înțelegem de aici atât puterea pocăinței din ultimul ceas al vieții, cât și neputința omului de a mai lucra ceva pentru sine din clipa morții înainte. De aceea, pentru că nu este om care să trăiască și să fie fără de păcat și pentru că numai Dumnezeu cunoaște starea fiecărui suflet, în clipa morții, noi suntem datori să ne rugăm pentru toți cei adormiți, indiferent de starea în care i-a găsit moartea.
În special în slujba Parastasului, împreună cu preotul, credincioșii cer de la Dumnezeu iertarea păcatelor celor adormiţi. În afară de rugăciunile săvârșite în Biserică, adică pomenirea la Proscomidie, pentru Sfânta Liturghie, și la slujbele de Parastas, credincioșii se pot îngriji de cei adormiți ai lor mai ales prin săvârșirea faptelor de milostenie.
Milostenia săvârșită pentru cei adormiți, cumva în numele lor, ne ajută să înmulțim dragostea între noi, cei vii, cât și să păstrăm vie credința în învierea cea de obște. Pentru aceasta, slujbele de Parastas și mesele de pomană nu trebuie să devine o obligație formală, nici o povară materială, ci să rămână o manifestare a dragostei și a milei creștine.
Precum noi putem mijloci la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor adormiți, și ei, la rândul lor, pot mijloci la Dumnezeu pentru noi. Comuniunea dintre cei vii și cei adormiți, sub formă de rugăciune de mijlocire, este un aspect esențial al vieții creștine. În fond, chiar sfinții sunt oameni care au murit cu trupul, dar care au primit de la Dumnezeu o mare putere de mijlocire și mângâiere. Stau mărturie nenumăratele minuni săvârșite prin închinarea credincioșilor la Sfintele Moaște. Dar nu numai sfinții ne pot ajuta de dincolo, cu rugăciunea, ci și cei care au bineplăcut cumva lui Dumnezeu.
Următoarea minune întărește tocmai acest lucru. O femeie din Cluj, grav bolnavă, s-a internat în spital. Ea trebuia să fie urgent operată, dar doctorii, văzând-o foarte slăbită, nu s-au încumetat s-o opereze. Noaptea, însă, unuia dintre doctori i s-a arătat în vis un om oarecare și i-a spus să meargă urgent la spital și s-o opereze pe femeie, căci, altfel, va muri. Întrebat de doctor cine este, omul cu pricina i-a spus numele său. Doctorul a alergat la spital și a săvârșit operația. Când femeia și-a revenit din operație, doctorul i-a spus numele celui care i-a apărut în vis și a întrebat-o dacă îl cunoaște. Ea a răspuns că nu. După ce s-a externat, femeia a mers la cimitir, spre a aprinde lumânări celor adormiți din neamul ei. După cum avea obiceiul, ea a aprins o lumânare și la un mormânt părăsit din apropiere, gândindu-se de fiecare dată cu milă la cel înmormântat acolo. Spre marea ei uimire, numele de pe acea cruce era exact acela despre care o întrebase doctorul. Vedem, deci, cum şi cei adormiţi își pot arăta recunoștinţa față de binefăcătorii lor.
Fiecare credincios se poate ruga în mod particular, în biserică, la cimitir sau acasă, pentru cei adormiți pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții sale, cu rugăciuni precum aceasta: „Odihneşte, Doamne, sufletele adormiţilor robilor Tăi, dreptslăvitori creştini, și le iartă lor toate greşalele, cele săvârșite cu voie şi fără de voie, și le dăruiește lor cereasca Ta Împărăţie!”
Arhiepiscopia Râmnicului
