• E de notorietate în Horezu: în anul 2009, un afacerist local a incendiat arhiva societății, în scopul ascunderii unor matrapazlâcuri foarte grave, prilej cu care a lăsat să ardă și alte bunuri ale propriei firme, ca incendiul să pară fără vreo legătură cu patronul! Dar, fiind nepotul jupânului atotputernic, Dumitru Persu, s-a mușamalizat totul, așa încât cercetările nu au stabilit că de cele întâmplate s-ar face vinovat omul de afaceri. Individul cu mari pretenții de politician se află acum în proces de faliment – la cererea sa – cu una dintre cele două societăți comerciale ale sale, pentru a scăpa de imensele datorii pe care le are față de toți partenerii de afaceri și față de stat.
• În ciuda zvonurilor apărute în presă în ultima perioadă, consilierul local Liviu Boban NU a plecat deocamdată de la PNL Vâlcea, nici măcar în categoria „independenţilor” nu este. În aceste condiţii, cu 30 de zile înainte de expirarea „ultimatumului” prevăzut de ordonanţa migraţiei politice, structura oficială actuală a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este următoarea: 8 consilieri de la PSD – Ion Gigi Matei, Adina Dobrete, Marin Olteanu, Valeru Amza, Gheorghe Mihăilescu, Ion Gherghinaru, Vasile Cocoş şi Ionuţ Nuică; 4 consilieri de la PDL – Cosmin Constantinescu, Grigore Crăciunescu, Constantin Muşat şi Mihai Persu; 4 consilieri de la PNL – Eduard Vârlan, Liviu Boban, Gheorghe Ioniţă şi Bogdan Pruteanu; 6 independenţi – Maria Preda, Iulian Voicu, Bogdan Costinescu, Dumitru Ţârdea, Eusebiu Veţeleanu şi Maria Bobeanu; 1 de la PLR – Adi Panduraşu. În total, 23 de consilieri locali, mulţi dintre ei dispuşi să facă alianţe subterane pentru a-şi majora… conturile bancare.
• Inspecţia Judiciară din cadrul CSM a întocmit recent un raport privind verificările măsurilor luate de procurori şi conducerile parchetelor din cadrul Ministerului Public în vederea soluţionării dosarelor penale mai vechi de 5 ani de la data sesizării, constatând în majoritatea cazurilor că motivele pentru care s-a ajuns la nesoluţionarea dosarelor au fost de ordin obiectiv sau subiectiv. La parchetele de pe lângă Tribunalul Vâlcea, de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, de pe lângă Judecătoria Drăgăşani şi de pe lângă Judecătoria Horezu s-a constatat „tergiversarea cercetărilor de către organele de poliţie judiciară, în pofida măsurilor dispuse de către procurori”.
… carciuma din centrul Horezului, unde ti se serveste bautura – indoita cu apa -, ca sa nu te atace la ficat …
Grija fata de om, deh !!!