Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Ion Cîlea, a inaugurat joi noua secţie de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), parte a unui proiect european în valoare de 17 milioane de euro.
„Este o secţie dotată şi amenajată conform standardelor europene. Secţiile au aparatură, saloanele au fiecare grup sanitar, există instalaţii de aer condiţionat, prize pentru tablete, laptopuri sau telefoane. La finalul proiectului, tot Spitalul Judeţean de Urgenţă va arăta aşa, unul dintre cele mai moderne şi frumoase din Oltenia. Proiectul are dată de finalizare decembrie 2015, dar cu un ritm susţinut al constructorilor am putea ca anul viitor în august să finalizăm spitalul”, a precizat Cîlea.
El spune că sunt depuse, de asemenea, proiecte pentru Spitalul nr. 2 din Râmnicu Vâlcea şi Spitalul de Obstetrică-Ginecologie, care speră să primească finanţare pe exerciţiul bugetar 2014-2020 din fonduri europene.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea are 586 de paturi şi 1.600 de angajaţi, conducerea unităţii sanitare susţinând că necesarul de personal fiind de 2.300 de salariaţi.