Reţinuţi pentru că au comis mai multe furturi din maşini

0
77

În luna august 2014, la nivelul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, au fost înregistrate cu autori neidentificaţi şapte dosare penale privind furturi din autoturisme. În urma exploatării deţinute de poliţişti, la data de 26 august a.c. a fost identificat L. Ion, de 36 de ani, din Rm. Vâlcea, fiind persoana bănuită de comiterea faptelor de furt. Luni, în baza mandatului de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Rm. Vâlcea, a fost efectuată o percheziţie la domiciliul suspectului. Cu această ocazie au fost identificate o mare parte din bunurile sustrase, precum şi altele care provin din alte furturi. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul a comis faptele de furt împreună cu I. Dumitru, de 22 de ani, din comuna Stoileşti. Prin ordonanţă, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Rm. Vâlcea în vederea arestării preventive pentru 29 de zile. În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.