Când ucenicii au venit la Domnul Iisus Hristos şi I-au spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11, 1), El le-a zis: “Când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci, nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să cereţi voi de la El” (Matei 6, 6-15).
În afara slujbelor, ne rugăm lui Dumnezeu în taină, precum am fost învăţaţi de El, pentru a nu face din rugăciune un prilej de mândrie sau de ispită pentru ceilalţi. Când suntem acasă, intrăm în camera noastră şi, închizând uşa, ne rugăm în linişte. Pentru un anumit timp, lăsăm deoparte orice îndeletnicire şi, bineînţeles, închidem televizorul, radioul şi telefonul.
Odată amenajată liniştea exterioară, mai înainte de a ne aşeza la rugăciune, trebuie să ne liniştim şi mintea. În acest sens, ne ajută foarte mult lectura duhovnicească. În primul rând, citirea Sfintei Scripturi, apoi a altor cărţi duhovniceşti, care conţin cuvinte de învăţătură ale marilor duhovnici şi ale sfinţilor.
Putem să ne rugăm lui Dumnezeu folosind propriile cuvinte sau rugăciunile alcătuite de Sfinţii Părinţi, care sunt verificate şi receptate de întreaga Biserică. Esenţial, în rugăciune, este răbdarea. Să nu citim rugăciunile în grabă. Când rostim rugăciunea, să luăm aminte la fiecare cuvânt în parte, căci fiecare cuvânt are puterea şi lucrarea lui.
În timpul rugăciunii, diavolul va căuta să ne împrăştie mintea, prin gânduri de tot felul. Amintiri, griji, planuri etc. Ele nu sunt rele, dar prin faptul că se înghesuie în mintea noastră mai ales în vremea rugăciunii, ele trebuie îndepărtate. Dacă atunci când stai de vorbă cu un om nu este frumos să faci alt lucru sau să te gândeşti la altceva, cu atât mai mult nu este cuviincios să faci astfel când stai de vorbă cu Dumnezeu. Cea mai bună metodă de liniştire a minţii, deşi, la început, nu uşoară, este aceea de a amâna fiecare gând pentru mai târziu. Astfel, nu se renunţă definitiv la gânduri, ci ele se amână până după rugăciune.
Una dintre cele mai puternice rugăciuni este cea pe care ne-a lăsat-o Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia Sa, numită şi rugăciunea domnească. El a zis: “Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre” (Matei 6, 6-15).
În oricare alt loc ne-am afla, în afara casei, putem intra în cămara inimii noastre şi, inchizând uşa simţurilor noastre, ne putem ruga lui Dumnezeu în gând, cu cuvinte simple. Cea mai răspândită rugăciune scurtă este aceasta: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Spusă cât mai des, această rugăciune are mare putere. Orice suspin şi orice gând poate fi o rugăciune, atunci când îl îndreptăm către Dumnezeu.
Mai presus de orice, indiferent de locul şi forma rugăciunii, înaintea lui Dumnezeu trebuie să fim sinceri. Nu putem să-L păcălim pe Cel care ne cunoaşte mai bine decât noi înşine. Se poate să ne rugăm numai în ochii noştri, dar nu şi înaintea lui Dumnezeu. Să fim sinceri cu păcatele noastre şi cu dorinţele noastre. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: “Adeseori, Dumnezeu nu ne dă lucrul cerut fiindcă nu vede o cerere, ci numai oameni care stau ca și cum ar cere”. Deci, dacă tot ne aşezăm la rugăciune, să o facem cum se cuvine, în linişte, fiind împăcaţi cu toţi cei din jur, având inima sinceră şi mintea atentă la cuvintele rugăciunii.
Arhiepiscopia Râmnicului
