Reţelele infracţionale, care au făcut bani din tăierea şi vânzarea ilegală a lemnului, au intrat în vizorul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea. Potrivit inspectorului-şef Nicolae Sărdărescu, din grupări fac parte mai multe persoane juridice din judeţ, transmite Adevarul.
În perioada 2009-2014, membrii reţelei au tăiat ilegal cel puţin 100.000 de metri cubi de lemn atât din pădurile statului, cât şi de la particulari, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost comercializată ulterior. „Avem în cercetare dosare penale care însumează, la ora actuală, peste 130.000 de metri cubi de material lemnos tăiat în mod ilegal, nemarcat, în ultimii cinci ani. Vorbim de mai multe reţele specializate în tăierea şi comercializarea ilegală a materialului lemnos care acţionează pe raza judeţului Vâlcea. Suntem foarte apropae de finalizarea anchetei şi de trimiterea dosarelor la Parchet pentru întocmirea rechizitoriului. S-a furat din pădurea statului, dar şi din pădurile private, în special din pădurile obştilor de moşneni”, a declarat comisarul-şef Nicolae Sărdărescu, şeful IPJ Vâlcea.
Conducerea IPJ Vâlcea spune că toate informaţiile legate de aceste dosare vor fi făcute publice în momentul încheierii cercetărilor. „La momentul finalizării cercetărilor vom putea face o conferinţă de presă şi vom oferi mai multe detalii. Suntem în fază foarte avansată cu cercetările, s-a ajuns la expertiză, am solicitat sprijin şi de la alte instituţii din afara judeţului. Vorbim despre evaziune fiscală şi automat avem de-a face cu mai multe persoane juridice”, a mai spus inspectorul-şef al IPJ Vâlcea.
Potrivit lui Nicolae Sărdărescu, în prima jumătate a acestui an, comparativ cu 2013, poliţiştii au confiscat de 100 de ori mai mult material lemnos fără documente de provenienţă. (gds.ro)