Nici n-a început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, că Elena Udrea, ca o vajnică amazoancă de Pleşcoi, a ieşit deja la bătaie. Este, până la urmă, treaba ei ce face, cum face şi cu cine face. În niciun caz, însă, nu-i permit să mă atragă între ţaţele din vatra satului şi să mă ia părtaş la pusul poalelor în cap.
Descoperind ea mirajul paginilor de socializare, n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să-mi răstălmăcească nişte cuvinte pe care le-am spus în cadrul unei întâlniri colegiale de partid. Da, am zis că „e jale” pe domeniul schiabil Vidra – Transalpina, dar ştie ea de ce este jale? Pentru că necazurile noastre tocmai de la Elena Udrea au plecat din clipa când ne-a scos proiectul amenajării turistice montane de pe structura programului susţinut cu fonduri europene şi l-a introdus pe investiţii guvernamentale. Dacă ne lăsa să mergem mai departe pe finanţare europeană, astăzi nu am mai fi fost în situaţia dramatică în care ne-a lăsat exministresa Elena Udrea. La plecarea ei din fruntea MDRT, lucrările la investiţia din Munţii Lotrului erau executate în proporţie de 92%. De ce nu le-a plătit atunci şi ne-a lăsat beleaua datoriilor pe cap? La această întrebare evită să ne dea răspuns, dar nu se sfieşte să afirme acum că – o citez: „Preşedintele CJ Vâlcea, PSD-istul Ion Cîlea, ar vota cu mine” Bravo, coană mare! Nu zic mai mult, deoarece, agresivă şi vocală cum este nu s-ar jena să arunce cu lăturile după mine. Că nu degeaba a rostit cu guriţa ei că este o bătăioasă, mai aprigă decât negricioasa Ana Ipătescu din mahalaua tăbăcarilor ori decât Miţa Baston, ploieşteanca aia republicană. A zis: „Voi fi un preşedinte luptător. Eu sunt omul politic care poate duce mai departe steagul pe care Traian Băsescu l-a ridicat în România”. La aşa grad înalt de eroism nici măcar înaintaşele sale, precum Mesalina sau apriga Cleopatra, stăpâna peste ţara piramidelor, dar şi peste inima guvernatorului roman, Antonius, n-au cutezat să ajungă.
Cum o caracterizează, însă, apropiaţii săi? Cristian Preda, colegul ei de partid, i-a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât demisia din Partidul Mişcarea Populară. Alţi adepţi care-i roiesc prin jur au căzut şi ei în criza de sinceritate. A mărturisit unul: „Privită din afara ţării, candidatura Elenei Udrea ar părea o dovadă de sminteală românească. Nu se poate vorbi în cazul ei despre calităţi morale demne de admiraţie, de un simţ al responsabilităţii”. Altul: „Cât priveşte discernământul moral al Elenei Udrea, nici cu busola în mână nu ar fi capabilă să găsească Nordul”.
Fie şi numai recitind aprecierile de mai sus, fără a mai ţine seama de dezastrul financiar pe care ni l-a lăsat la Obârşia Lotrului, dar cu care nu pregetă să se laude mereu, aş putea eu oare să acord votul unei astfel de femei?
Dr.ing. ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
