Comisia Europeană ridică semne de întrebare cu privire la privatizarea Oltchim

0
71

Comisia Europeană a cerut României o serie de clarificări pe tema privatizării combinatului Oltchim, întrucât există suspiciuni că statul nu se comportă ca un investitor privat, iar preluarea rafinăriei Arpechim de la Petrom ar putea avantaja compania petrolieră, a declarat, pentru Agerpres, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

„Există suspiciunea că preluarea rafinăriei Arpechim de la Petrom ar putea aduce avantaje celor de la Petrom, întrucât, în aceste condiții, Petrom ar scăpa de unele obligații foarte costisitoare pe care le are cu închiderea rafinăriei, precum decontaminarea zonei’, a precizat Chirițoiu.
Rafinăria Arpechim Pitești este principalul furnizor de materii prime al Oltchim, iar statul s-a angajat să cumpere rafinăria de la Petrom și să o vândă la pachet cu Oltchim, în cazul în care potențialii investitori doresc acest lucru.
Petrom a închis Arpechim în anul 2011, din cauza cererii mici de produse petroliere de pe piața din România, iar rafinăria se află acum în conservare.
Potrivit lui Chirițoiu, Comisia solicită statului român să demonstreze că, în cazul Oltchim, se comportă ca un acționar privat.

Comisia Europeană a aprobat, în 2012, conversia în acțiuni a unei creanțe 135 de milioane de euro de deținută de statul român la Oltchim, însă conversia nu s-a realizat până acum, deoarece era condiționată de procesul de privatizare.
Combinatul petrochimic Oltchim a înregistrat pierderi de 114,51 milioane lei în primul semestru din 2014, în scădere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, când pierderile se cifrau la 147,49 milioane lei. Pierderile din exploatare au fost de 108,8 milioane lei, iar pierderile financiare s-au cifrat la 5,7 milioane lei.
Oltchim se află în insolvență din ianuarie 2013 și, după mai multe amânări, termenul de privatizare a fost fixat pentru luna decembrie a acestui an.
Până acum, și-au exprimat interesul pentru Oltchim companii precum SOCAR (Azerbaidjan), Chimcomplex Borzești (România), Oil and Gas Trade (Rusia), consorțiul de companii Baota Petrochemical Group și Junlun Petroleum Co. din China, precum și compania MOL din Ungaria, prin divizia sa petrochimică, Petchem.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.