Pentru supervizarea unor lucrări de construcţii
În data de 23 iulie 2014, Consiliul Judeţean Vâlcea a semnat cu societatea Proiect Consulting SRL din Bucureşti contractul de asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor de construcţii în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”. Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil societăţii de către CJ Vâlcea este de circa 1 milion de lei, echivalent a 225.000 euro, din care 10.300 euro reprezintă suma aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute, la care se adaugă TVA. Obiectivul specific al contractului îl constituie asistenţa tehnică pentru supervizarea construirii următoarelor facilităţi astfel încât lucrările să fie finalizate cu succes: construirea unei facilităţi centrale de gestionare a deşeurilor în comuna Roeşti, alcătuită dintr-un depozit conform de deşeuri, o staţie de sortare şi o staţie de TMB, inclusiv drumurile de acces; construirea a două staţii de sortare în oraşul Brezoi şi municipiul Râmnicu Vâlcea (localitatea Râureni); închiderea a două depozite neconforme din municipiul Drăgăşani şi din oraşul Călimăneşti. Contractul intră în vigoare la data îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: semnarea Contractului de către ambele părţi; emiterea ordinului administrativ de începere de către achizitor. Ordinul administrativ de începere va fi emis în cel mult 30 de zile de la data semnării contractului. Durata contractului este de 18 luni, care nu include perioadele de notificare a defectelor. În cazul în care se va extinde durata unuia sau unora dintre contractele de lucrări, durata maximă a contractului poate fi, de asemenea, extinsă, dar nu mai mult decât termenul prevăzut în contractul de finanţare. Orice potenţială modificare rezultată în urma evaluării şi aprobării cererii de finanţare a proiectului, care vizează contractului se va aplica în mod corespunzător: în limita serviciilor din propunerea tehnică şi a bugetului din propunerea financiară; pe baza unui act adiţional la prezentul contract agreat de părţi. Contractul încetează să producă efecte după aprobarea raportului final al proiectului de către Autoritatea de Management. Prestatorul va prezenta rapoarte de activitate ale căror formate vor respecta prevederile caietului de sarcini. Plăţile vor fi efectuate trimestrial în baza rapoartelor trimestriale întocmite conform cerinţelor caietului de sarcini (câte 15% pentru fiecare raport trimestrial şi diferenţa de până la 100% se va achita pentru raportul final). Valoarea garanţiei de bună execuţie este de 50.000 lei, reprezentând 5% (declaraţie IMM) din preţul contractului (exclusiv TVA), sub forma unui instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate de asigurări. Rovana Plumb, fostul ministru al Mediului, şi Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, au semnat în toamna anului trecut, contractul de finanţare „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în Judeţul Vâlcea” în valoare de 142,8 milioane de lei fără TVA. La semnarea contractului au luat parte ministrul Mediului, secretarul general al ministerului, Marius Nica, directorul general al POS Mediu, Ciprian Ghioc, echipa de programe externe din cadrul Consiliului Judeţean, vicepreşedintele Dumitru Persu, senatorul Laurenţiu Coca, consilierii judeţeni Remus Grigorescu şi Adrian Buşu si primarul comunei Roeşti, Gheorghe Drăghici, deoarece pe raza localităţii Roeşti se va construi depozitul ecologic al judeţului. Proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Vâlcea” aştepta finanţarea din anul 2009. În mandatul Rovanei Plumb, judeţul Vâlcea a primit 14 milioane de euro pentru infrastructura de apă şi canal.
(Petre Coman)