Schimbări în conducerea CEZ România: Vâlceanul Ion Dobrescu numit director executiv!

0
84

Începând cu data de 1 iulie 2014 în funcția de director executiv al CEZ Distribuţie a fost numit vâlceanul Ion Dobrescu, promovat din poziţia de Director al Direcţiei Strategie şi Dezvoltare a companiei.
Timp de 5 ani, Doina Vornicu a condus CEZ Distribuţie din poziţia de Director Executiv şi Membru al Directoratului, în timpul mandatului său fiind finalizate lucrări de reabilitare a infrastructurii reţelelor electrice de distribuţie de valori istorice, lucrări de modernizare a staţiei de transformare Craiova Centru, implementarea proiectului pilot de măsurare inteligentă a energiei electrice şi o serie de proiecte de optimizare a activităţii menite să ridice semnificativ standardele serviciului de distribuţie a energiei electrice, potrivit comunicării.
Vornicu are o experienţă de peste 28 de ani în domeniul energetic, în care a condus activităţi precum dezvoltare, investiţii, relaţii cu clienţii, marketing, audit, analiză şi control la mentenanţă, energie eoliană sau distribuţia energiei electrice.

Dobrescu activează în domeniu din1982, când şi-a început cariera ca inginer în cadrul IRE Pitesti – SDFEE Olt. A ocupat funcţii precum: Director de Operaţiuni SDFEE Râmnicu Vâlcea (2002), Director Sucursala SFEE Râmnicu Vâlcea (2003 – 2006), Director Adjunct CEZ Distribuţie (2007), Director al Direcţiei de Exploatare şi Mentenanţă şi, respectiv Director al Direcţiei de Strategie şi Dezvoltare în cadrul CEZ Distribuţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.