Primăria Râmnicului va organiza cu FORŢE PROPRII ediţia din acest an a Zilelor Imnului Naţional

1
77

• la evenimentele de pe Splaiul Independenţei sunt aşteptaţi următorii artişti sau trupe muzicale: Ami, Bere Gratis, Alessia, Corina, Spitalul de Urgenţă, Rapsodia Vâlceană, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionuţ Dolănescu şi Doiniţa, Prometeu, Midnight Raiders şi Ştefan Bănică jr.

La propunerea primarului interimar Ion Gigi Matei, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba în data de 30 iunie 2014 programul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional, ce se vor organiza în perioada 25 iulie – 29 iulie 2014. De asemenea, se va mai aporba suportarea din bugetul local, Capitolul „Sponsorizări”, a sumei de 159.000 lei, ce reprezintă costurile estimate cu cheltuielile legate de organizarea manifestărilor artistice, distractive şi de agrement, precum şi cele necesare pentru materialele consumabile. Eventualele sume rămase necheltuite din totalul încasărilor din sponsorizări vor fi utilizate ulterior pentru cheltuielile de protocol ale municipalităţii (respectiv, pentru cafea, sucuri, apă sau alte trataţii, cadouri, organizare mese oficiale şi cocktailuri, alte cheltuieli peste limitele stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 80/30 iulie 2001). Programul artistic de pe Splaiul Independenţei va cuprinde următoarele: vineri, 25 iulie – formaţia Triton, muzică populară şi de petrecere; sâmbătă, 26 iulie – the dAdA, Ami, Bere Gratis; duminică, 27 iulie – Alessia, Corina, Spitalul de Urgenţă; luni, 28 iulie – Rapsodia Vâlceană, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionuţ Dolănescu şi Doiniţa; marţi, 29 iulie – Gelu Voicu şi orchestra, Prometeu, Midnight Raiders, recital extraordinar Ştefan Bănică jr. Pentru ediţia de anul acesta, Primăria municipiului, împreună cu partenerii tradiţionali – Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi, Asociaţia Film România, Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură Vâlcea, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN Panait Donici, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Filarmonica Ion Dumitrescu, Forumul Cultural al Râmnicului, Fotoclubul Floarea de Colţ, Muzeul Judeţean Aurelian Sacerdoţeanu, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, Teatrul Anton Pann, Teatrul Municipal Ariel, Uniunea Artiştilor Plastici – au pregătit un program diversificat, din care nu lipsesc elementele tradiţionale acestei manifestări, alături de care vor fi momente cu caracter de premieră. Precizăm că pe perioada celor cinci zile de eveniment (25-29 iulie 2014), circulaţia auto pe Splaiul Independenţei va fi restricţionată complet, traficul urmând să fie dirijat către arterele învecinate. Ca urmare a unor disfiincţionalităţi apărute în organizarea ediţiilor anterioare ale acestui eveniment, pentru anul acesta Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi-a propus să gestioneze direct fiecare din activităţile principale derulate pe Splaiul Independenţei, respectiv atât contractarea scenotehnicii, artiştilor şi a spectacolului pirotehnic, cât şi repartizarea şi încasarea sumelor aferente din actiticităţile comerciale ce se vor organiza în zonă. în acest fel se va obţine o economie în ceea ce priveşte cheltuielile făcute (prin eliminarea comisioanelor unui „partener-organizator”), un mai bun control al tuturor acţiunilor preconizate pe Splaiul Independenţei, cât şi menţinerea unor standarde înalte a ofertelor ce vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor. Implementarea acestor evenimente presupune un efort organizatoric deosebit, precum şi efectuarea unor cheltuieli specifice. Astfel, costurile estimate pentru organizarea manifestărilor artistice, distractive şi de agrement, precum şi cele necesare pentru materiale consumabile sunt de 159.000 lei, ce vor fi suportate din Capitolul „Sponsorizări”, respectiv suma ce va fi încasată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea atât de la agenţii economici ce vor desfăşura activităţi comerciale în zona respectivă, cât şi de la alte societăţi comerciale. Menţionăm că eventualele sume rămase necheltuite din totalul încasărilor din sponsorizări vor fi utilizate ulterior pentru cheltuielile de protocol ale municipalităţii.

(Petre Coman)

1 COMENTARIU

  1. pe splaiul independentei, la intrarea in parc, a fost masacrat un tei, resturile sunt inca vizibile pe digul falezei. ramuri taiate, ce a mai ramas din copac prezentand urmele incercarilor de taiere. politia locala se spala pe maini, spunand ca nu mai este patrula in parc. (!!) deci e loc viran. motivatia? cica „intra in reorganizare/modernizare”. intre timp, aniversam cu bucurie, mici si bere. ma intreb daca miile de oameni vor putea admira copacul masacrat. e chiar la intrarea in zona de „distractie si voie buna” promisa de administratie.
    sa facem cheta pentru politia locala? retoric

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.