Comisia de exproprieri condusă de Eduard Vîrlan a acordat despăgubiri… de 1,5 milioane euro

0
80

• În vederea realizării rampelor de acces la pasajul „Tudor Vladimirescu”,

În urmă cu două săptămâni, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 la obiectivul „Arteră de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran” a emis cinci hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru trei proprietari ce vor fi expropriaţi în vederea realizării rampelor de acces la pasajul „Tudor Vladimirescu”. Astfel, comisia (formată din Eduard Vîrlan – viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea; Corina Marin – consilier juridic Instituţia Prefectului Valcea; Eugenia Cruşoveanu – inginer cadastru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea; Teodora Ciontea – consilier juridic Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea; Daniela Ciobanu – consilier juridic Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea) a decis acordarea a trei despăgubiri pentru Compania CFR în valoare de 365.000 euro pentru o suprafaţă totală de teren de 3.769 mp. De asemenea, tot comisia a mai hotărât acordarea unei despăgubiri de peste 60.000 euro societăţii OMV Petrom Marketing SRL pentru o suprafaţă de teren de 240 mp. În fine, prin Decizia nr. 12/18 iunie 2014, comisia a stabilit acordarea unei despăgubiri firmei Alfatop SRL de 1,1 milioane de euro pentru un teren de 3.500 mp şi trei clădiri. Despăgubirea ce urmează a se acorda este în cuantum de 1,1 milioane de euro din care: 691.218 euro reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru imobilul – teren în suprafaţă de 3.500 mp, 402.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru construcţia (C1) în suprafaţă de 90 mp, 7.000 euro reprezentând despăgubiri pentru construcţia C2 şi 1.200 euro reprezentând despăgubiri pentru construcţia C3, imobil supus procedurii de expropriere. Preţul imobilului teren şi construcţii a fost stabilit în baza raportului de evaluare întocmit de un evaluator atestat ANEVAR şi nu conţine TVA. Maria Magdalena Preda Barbu, persoană împuternicită în baza împuternicirii nr. 1 din data de 16 iunie 2014 de către SC Alfatop SRL, prezentă la şedinţa comisiei, a declarat, în faţa comisiei că este de acord cu exproprierea şi suma propusă ca despăgubire pentru imobilul compus din teren şi construcţii, supus procedurii de expropriere, însă a semnat procesul verbal al acestei şedinţe cu obiecţiuni în sensul că solicită plata TVA în valoare de 264.340 euro, după dovedirea de către societate a calităţii de plătitor de TVA.

În ceea ce priveşte Compania CFR, valoarea a fost stabilită în baza raportului de evaluare întocmit de un evaluator atestat ANEVAR, care nu conţine TVA şi va fi virată, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii prezentei, în contul deschis la Trezoreria Craiova. Transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, din proprietatea privată a expropriatei în proprietatea publică a Municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea expropriatorului, operează de drept conform Legii nr. 255/2010. Hotărârea se va comunica, prin intermediul secretariatului comisiei, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea care va proceda la notarea imediată a hotărârii şi la înscrierea interdicţiei de înstrăinare sau grevare a imobilului supus exproprierii. Actele juridice care se vor încheia după această dată sunt lovite de nulitate absolută. Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate. Eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator. Pentru construcţiile CFR afectate de măsura exproprierii nu se acordă despăgubiri deoarece până la data procesului-verbal nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestora, urmând ca aceasta să se pronunţe, după prezentarea şi analizarea actelor de proprietate ce vor fi depuse ulterior la dosarul de expropriere. La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat, la limită de voturi, reluarea procedurilor de expropriere a imobilelor-terenuri şi construcţii, cuprinse în coridorul de expropriere pentru obiectivul de investiţii „Arteră de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran”, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 59/11 martie 2013. Unul dintre proprietarii imobilelor de pe coridorul de expropriere s-a adresat instanţei de judecată, solicitând să se dispună plata sumei de bani aferentă despăgubirilor, conform HCL nr. 59/11 martie 2013, întrucât în baza prevederilor acestei hotărâri a operat transferul dreptului de proprietate către municipiul Râmnicu Vâlcea, asupra terenurilor afectate de coridorul de expropriere, deşi, potrivit Legii nr. 255/2010, acest drept putea fi transferat doar după consemnarea sumei aferentă despăgubirilor.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.