Șpârle și șopârle, 26.05.2014

0
69

• Miercuri, 28 mai, este „Ziua Z” pentru fostul director al CEC Bank, Dorin Dobrişan, asta pentru că instanţa de judecată va anunţa, după doi ani de procese, sentinţa finală şi irevocabilă în dosarul de corupţie privind „magia” cu fostul sediu al CEC din centrul Râmnicului. Atunci, Curtea de Apel Piteşti va pronunţa decizia în Dosarul 1031/46/2012, aşteptându-se o condamnare grea pentru fostul director al CEC. Dorin Dobrişan a fost deferit justiţiei de procurorii DNA după ce în 2007 a dobândit imobilul instituţiei pe care a condus-o, în urma unei licitaţii indoielnice În 28 noiembrie 2007, cu ocazia desfăşurării acestei licitaţii, imobilul a fost adjudecat în favoarea unei firme. Vă vom ţine la curent cu decizia Curţii de Apel Piteşti de miercuri, 28 mai 2014!

• Chiar în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, mai multe baruri şi restaurante funcţionau „din plin” şi vindeau nestingherite băuturi alcoolice la mai puţin de 500 de metri de secţiile de votare. La Râmnicu Vâlcea, până în jurul prânzului, mai multe astfel de localuri vindeau alcool chiar sub ochii îngăduitori ai oamenilor legii.

• Atât timp cât a fost director general, inegalabilul Marius Pîrvu a ridicat de la Oltchim suma totală de 1,2 miliarde de lei vechi, o sumă imensă având în vedere situaţia dramatică a fabricii şi a faptului că foarte mulţi muncitori primesc salariile mizerabile cu întârziere. Timp de aproape şase luni, ipochimenul Pîrvu a tăiat furnze la câini şi a ajuns astfel să încaseze bani grei, doar pentru că avea „protecţia” fostului ministru al Economiei, Andrei Gerea. Pe lângă această sumă, Marius Pîrvu a mai avut timp să pună la „saltea” suma de 50.000 de euro, ba, mai mult, a dat un împrumut de 30.000 euro acordat în nume personal unuia pe care îl cheamă… Alexutan Dinu Mihai. Poate ar fi bine ca DNA şi ANI să vină şi să cerceteze provenienţa acestor sume uriaşe de bani luate de la o societate aflată în pragul falimentului.

• La sesizarea senatorului Laurenţiu Coca, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Eugen Nicolescu, a decis constituirea unei comisii de specialişti în vederea verificării modului de exploatare a rezervelor de lignit din perimetrele Olteţ şi Alunu, judeţul Vâlcea. Comisia va propune măsurile necesare în scopul asigurării unei funcţionări în condiţii economice şi de siguranţă a CET Govora, precum şi continuarea activităţii de extracţie şi de valorificare a zăcămintelor de lignit din bazinul minier.

• Potrivit unui anunţ de la orele 17.30 al BEC, până la orele 16, prezenţa la alegerile pentru Parlamentul European a fost la nivelul judeţului Vâlcea de 19,61%, ceea ce ne-a situat pe locul 16 la nivel naţional. Prezenţa la vot în judeţul Vâlcea era împărţită astfel: 21,94% din cei care au venit să voteze erau de la sate, semn că primarii s-au mobilizat, în timp ce numai 17,11% din orăşeni au ales să se prezinte la urne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.