Judecătorul Mircea Moldovan şi Remus Borza, spre DNA!

0
80

Judecătorul Mircea Moldovan este cunoscut printre avocaţii practicieni în insolvenţă ca un „jude extrem de amabil” când vine vorba de „propunerile speciale” enunţate de şefii caselor de insolvenţă. Practic, Moldovan solicita şi primea şpagă fără prea multă pierdere de timp, fără să tatoneze terenul. Iar şefii caselor de insolvenţă nu refuzau dialogul pecuniar cu judele corupt. Un alt fapt extrem de elocvent pentru caracterul infracţional al acestui magistrat călcat de DNA este acela că foarte multe dintre deciziile sale au fost infirmate de instanţele superioare, inclusiv celebrul caz Hidroelectrica unde administrator a fost Remus Borza (foto), şeful Casei de Insolvenţă EURO Insol, bun prieten cu premierul Victor Ponta. În fine, judele Mircea Moldovan a dezvoltat în timp o adevărată mascardă la Tribunalul Bucureşti: Moldovan judecă insolvenţele ce au fost atribuite „aleatoriu” de sistemul ECRIS către Casa de Insolvenţă EURO Insol – firmă deţinută de avocatul Remus Borza! Ştire foarte seacă, dar bogată în corupţie: trei judecători de litigii comerciale de la Tribunalul Bucureşti, Secţia Civilă, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, au fost ridicaţi, ieri, de la instanţă. Cel de-al patrulea, Mircea Moldovan, s-a ascuns de anchetatori, fiind într-un final prins. Cei patru judecători certaţi cu legea sunt urmăriţi penal într-un dosar în care procurorii DNA anchetează fapte de corupţie în legătură cu soluţionarea unor litigii în cauze de insolvenţă, existând informaţii că aceştia ar fi avut înţelegeri cu lichidatori judiciari.

Patru judecători de litigii comerciale, ridicaţi de procurori pentru aranjamente cu lichidatorii judiciari

Trei judecători de litigii comerciale de la Tribunalul Bucureşti, Secţia Civilă, au fost ridicaţi, ieri, de la instanţă, iar un al patrulea s-a ascuns de anchetatori, fiind într-un final prins la locuinţa sa, într-un dosar în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) anchetează fapte de corupţie în legătură cu soluţionarea unor litigii în cauze de insolvenţă, existând informaţii că aceştia ar fi avut înţelegeri cu lichidatori judiciari.

Potrivit unui comunicat al DNA, dat publicităţii ieri după-amiază, „există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, direct sau prin intermediari, aceştia (n.n. – judecătorii) ar fi pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/a nu îndeplini sau a întârzia acte privitoare la îndatoririle de serviciu, respectiv atribuirea anumitor dosare de insolvenţă, numirea unor administratori judiciari în dosare de insolvenţă ori furnizarea de informaţii în legătură cu dosare de insolvenţă în favoarea unor lichidatori judiciari sau administratori judiciari care erau interesaţi în cauze aflate în soluţionare la judecătorii vizaţi de cercetări”. Pe numele celor patru, procurorii au emis mandate de aducere la audieri pentru a li se aduce la cunoştinţă învinuirile pentru care sunt vizaţi, însă unul dintre ei s-a baricadat în locuinţă, potrivit unor surse apropiate anchetei. Aceleaşi surse afirmă că este vorba despre judecătorul Mircea Moldovan, care a judecat şi soluţionat, printre altele, dosarele de insolvenţă ale companiilor Hidroelectrica şi Rodipet. Magistratul a încercat să fugă de la domiciliu, sărind gardul vilei sale, însă a fost prins de anchetatori, cărora le-a spus că nu ştia că este căutat. Până la închiderea ediţiei, procurorii nu finalizaseră audierile în cazul celor patru magistraţi. Procedural, DNA poate cere CSM aviz pentru reţinerea şi arestarea celor patru magistraţi, la finalul audierilor, dacă situaţia în dosar o impune, iar decizia aparţine instanţei competente – Curtea de Apel Bucureşti. În acest dosar, acţiunea procurorilor anticorupţie a fost sprijinită de conducerea Tribunalului Bucureşti, iar suportul tehnic a fost acordat de Serviciul Român de Informaţii.

Moldovan, exclus în 2002 de CSM

Unul dintre cei patru judecători duşi la DNA pentru audieri, Mircea Moldovan, a avut şi în trecut probleme, fiind exclus din magistratură în anul 2002 pentru „fapte ce aduc atingere deontologiei profesionale şi demnităţii de magistrat”. Moldovan a fost readmis în magistratură ca urmare a unei decizii a instanţei supreme. El ar fi fost implicat, la vremea respectivă, într-o afacere dubioasă, care viza un imobil. Mai precis, magistratul intenţiona să cumpere o casă care făcuse obiectul unui proces pe care tot el îl judecase. Potrivit declaraţiei de avere, judecătorul Moldovan are două case de locuit şi trei terenuri în judeţul Mureş. Mircea Moldovan are 48.000 de euro în conturi şi datorii de aproape două ori mai mari către o persoană fizică, iar în 2012 a încasat 96.000 de lei de la Tribunalul Bucureşti.

Epidemie de corupţie în Justiţie

Recent, mai mulţi magistraţi de la Curtea de Apel sau de la Tribunalul Bucureşti au ajuns după gratii pentru fapte de corupţie. Ultimul dintre ei este judecătorul Stan Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti, care făcea parte din completul de judecată însărcinat cu soluţionarea dosarului privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care este judecat Dan Voiculescu, acuzat că îşi trafica deciziile. De asemenea, judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache au fost săltate de la Tribunalul Bucureşti, anul trecut, pentru trafic de influenţă şi luare de mită, după ce au primit 150.000 de euro pentru a determina eliberarea lui Dinel Staicu. (puterea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.