Șpârle și șopârle, 03.04.2014

0
83

• Ministrul Economiei i-a asigurat pe sindicaliștii de la Oltchim că în maximum două săptămâni îl va schimba pe argeșeanul habarnist Marius Pârvu de la conducerea Oltchim cu un specialist. Din informațiile noastre, persoana agreată de oamenii de la Oltchim ar fi Radu Olaru, unul dintre foștii directori ai societății.

• Compania Interconstruct Râmnicu Vâlcea a lansat o ofertă pentru achiziționarea de utilaje necesare optimizării activității sale, proiect de investitii ce are finantare europeana (Mașină automată de aplicat cant pe drept). Proiectul este finanțat prin Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”, Axa Prioritara 1 – „Un sistem inovativ si ecoeficient de productie”, Domeniul de Interventie 1.1 – „Investitii productive si pregatirea pentru competitia pe piata a intreprinderilor, in special a IMM”. Valoarea estimată a contractului este de peste 710.000 lei (fara TVA), echivalentul a circa 157.900 euro. Conform anunțului companiei data limită de depunere a ofertei este 8 aprilie, în aceeași zi urmând să fie și deschise.

• Punem pariu că în maximum o lună deputatul PDL Romeo Rădulescu va sări în barca partidului creat de Traian Băsescu, Partidul Mișcarea Populară?! În aceste condiții, PDL Vâlcea trebuie să-și regândească strategia pentru alegerile locale anticipate și să desemneze un alt candidat.

• „Ziarul de Vâlcea“ a aflat denumirea fondului de investiții elvețian căruia autoritățile române nu i-au permis să depună oferta pentru achiziționarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea: SGA SWISS INVEST AG, Rosenweg 218707, cu sediul în Mannedorf – Elveția, înrregistrat la Registrul Comerțului din Cantonul Zurich, nr . CH-020.3.036.564-1. Ministrul Economiei Constantin Niță spune că în spatele acestui fond s-ar afla omul de afaceri Sever Mureșan (implicat în falimentul Băncii Dacia Felix).

• În atenția autorităților competente! Din surse sigure am aflat că pe platforma chimică de la Râmnicu Vâlcea, la Oltchim, nu mai există nici o garanție că instalațiile mai funcționează în condiții de siguranță, având în vedere că nu s-au mai făcut investiții în întreținerea acestora de ani de zile! Situația este foarte, foarte gravă!

• Firmele de casă ale PDL-ului continuă să încaseze bani cu nemiluita de la Primăria Râmnicu Vâlcea. Fostul primar Romeo Rădulescu, acest „imaculat“ al politicii vâlcene, a avut grijă să încheie contracte-cadru pe mai mulți ani cu Delta ACM (asfaltări) și Anduna Imob (marcaje rutiere), astfel că zeci de miliarde de lei, de la bugetul local, continuă să intre în buzunarele șmecherilor de la București! Felicitări, Romeo, ești cel mai bun, noi pe tine te votăm!

• Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, se gândește să arunce în lupta pentru Primăria Râmnicului un tânăr fost ziarist, înregimentat sub flamura galbenă de mai mulți ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.