SECRETE VÂLCENE (II): Pornografia dezvăluită l-ar fi scăpat de puşcăria nebănuită!

2
93

În urmă cu mulţi ani liderii organizaţiilor politice importante nu erau bătuţi în cuie, nu păreau de neînvins în alegeri interne. Existau alegeri adevărate, nu mimate ca acum, în mai toate organizaţiile locale dar cele mai mari bătălii se purtau pentru preşedenţia organizaţiilor judeţene. De multe ori aceste lupte interne duceau la ruperea în două, uneori trei părţi aproape egale ca forţă a unei organizaţii. Consilieri locali, primari, directori, activişti marcanţi, oameni de afaceri, deseori şi jurnalişti puteau fi găsiţi în tabăra unuia sau altuia dintre cei care doreau puterea la nivel judeţean deşi aceasta nu însemna nici pe departe puterea pe care o au acum unii din preşedinţii de organizaţii.

Într-o astfel de bătălie s-au confruntat doi indivizi extrem de controversaţi. Ambii erau deputaţi aleşi de puţin timp în Parlament. Ambii aveau vechime în politică, trecuseră pe la mai multe partide, unul avea să migreze şi în anii următori obţinând demnităţi şi ca membru al altor partide. Apropiaţi de vîrstă, cu înclinaţii către mass media ambii suţineau că sunt prieteni ai jurnaliştilor, colegi cu aceştia dar nu au ezitat să-i umilească, să-i reclame, să-i cheme prin instanţe de câte ori au avut ocazia pe oamenii din presă. Sau să-i plătească prost în timp ce ei făceau avere atunci când au avut firme de presă.

Unul dintre ei simţind că echipa sa este pe cale de a piered alegerile interne dacă nu dă o lovitură mortală adversarului său a apelat la susţinerea materiale a uni om de afaceri colegf de partid. Omul de afaceri a ,,închiriat“ la un post tv central o oră de emisiune la oră de maximă audienţă. Emisiunea avea un moderator cunoscut şi urma să se desfăşoare cu doar câteva zile înainte de Conferinţa Judeţeană. La ea urmau să participe 2 vechi jurnalişti din judeţ dar şi doi foşti colegi de muncă ai unuia din combatanţi. Cu toţii deţineam informaţii care ar fi arătat profilul moral şi meschinăria celui care dorea să ajungă lider. Fost turnător al Securităţii înainte de 1989, individ frustrat încă din adolescență datorită unor părinţi severi, urât de colegi de-ai săi care-i dădeau şuturi în fund în curtea şcoli deputatul cu poreclă de vrăjitor avea să devină unul din exponenţii presie pornografice din România imediat după revoluţia din decembrie 1989. Puţini din colegii săi d epartid ştiau despre porcăriile vulgare scrise şi editate de deputat dar mai ales de filmările pornografice şi de sumele importante strânse din închirierea şi vânzarea casetelor porno. Despre cămătărie, trafic cu alcool , tutun, casete video şi audio, editarea clandestină şi nedeclarată a unor tiraje record, evaziunea fiscală. Acestea erau câteva din subiectele ce urmau să fie abordate şi documentate.

Un alt om de afaceri a intervenit şi l-a rugat pe primul să contramandeze emisiunea. Se vorbea deja de 2 zile despre ea, prin diferite surse deputatul a aflat şi a negociat. A obţinut anularea emisiunii tv. A ajuns ulterior preşedinte. Un preşedinte dictator care a dus la plecarea din partid a celui care pierduse dar şi a altor membrii, unii de valoare. A urmat o ascensiune rapidă şi de nebănuit a ipochimenului.

Poate dacă acea emisiune ar fi avut loc delegaţii la Conferinaţa judeţeană ar fi votat altfel. Nu trebuia foarte mulţi să schimbe tabăra. Probabil învins în alegerile interne de atunci omul nu ar mai fi ajuns  senator şi apoi primar.

Dar cel mai importan lucru este că paote acei jurnalşişti i-ar fi putut schimba viaţa în mai bine pentru că l-ar fi salvat de umilinţa de a deveni puşcăriaş. Degeaba ai printre străbunii tăi oameni care au făcut istorie, degeaba ai avut şansa să faci şi tu istorie pentru partidul tău, degeaba studiile, doctoratele (meritate sau mai puţin meritate), degeaba victoria din alegeri interne sau externe, degeaba colecţiile de carte, timbre, aventuri, fundaţii, vise şi vorbe. Istoria va ţine minte doar şpaga. Şpaga care l-a dus după gratii.

O şpagă care nu ar mai fi fost însă posibilă dacă cineva din presa locală şi naţională mergea până la capăt… (T.G.)

2 COMENTARII

  1. si daca ar fi castigat celalalt ” poate la fel de merituos”, care ne-ar fi fost destinul???. Poate ca D-zeu a „aranjat asa lucrurile ca fiecare sa-si urmeze destinul>
    Gheorghe Ionita

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.