Peste 100 de râmniceni cu nevoi speciale au primit pachete cu alimente – printre care s-a numărat şi tradiţionalul cozonac – prin intermediul filialelor locale ale organizaţiilor reprezentative ale surzilor şi nevăzătorilor, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, 14 persoane vulnerabile, asistate la domiciliu prin intermediul Direcţiei de Protecţie Socială, au primit câte un tichet social în valoare de 100 de lei.
În ceea ce îi priveşte pe cei 173 de abonaţi ai Cantinei de Ajutor Social, aceştia vor primi, din economiile realizate de unitate, pachete cu alimente – cozonac, mezeluri, ouă, băuturi răcoritoare etc. – la care se vor adăuga şi alte alimente aduse de sponsori sau ONG-uri care şi-au anunţat sprijinul pentru această categorie socială.