Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea organizează în data de 25 aprilie 2014, începând cu orele 9.00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca. Evenimentul va avea loc la Rm.Valcea, la sediul CRFPA Vâlcea din strada Calea lui Traian, nr.98.
Cu două săptămâni înainte de desfăşurarea Bursei, 17 angajatori şi-au anunţat participarea la acest eveniment, aceştia oferind peste 120 de locuri de muncă vacante.
În perioada următoare, personalul AJOFM Vâlcea va contacta societăţi comerciale din judeţul Vâlcea pentru a veni în Bursă să-şi selecţioneze viitorii angajaţi.(gds.ro)