Umilit şi batjocorit de asiguratori! Doctorul Purice plăteşte poliţele celor de la ASTRA!

3
82

Unul dintre oamenii de afaceri vâlceni ce activează încă din anii 90 este şi medicul veterinar Adrian Purice, cel care a pus bazele primelor farmacii veterinare private din Oltenia. Recent dr. Purice a avut de-a face cu birocraţia şi tupeul funcționarilor de la societatea de asigurare ASTRA.

Povestea unui incendiu şi a unei poliţe neonorate

Adrian Mihai Purice a investit mare parte din profitul obţinut în farmacii în construirea de spaţii sau achiziţionarea unora destinate închirierii către societăţi care aveau nevoie de depozite sau spaţii comerciale. Un astfel de depozit a fost închiriat unei societăţi comerciale italiene. În urmă cu ceva timp, la depozitul respectiv s-a produs un incendiu de proporții. Doctorul Purice era plecat în Ungaria în acea perioadă dar şi-a întrerupt concediul şi a venit de urgenţă în ţară. Între timp pompierii sinseseră flăcările dar pagubele erau însemnate. Poliţia şi-a făcut şi ea treaba şi a prins cu rapiditate piromanul. Culmea este că incendiatorul este şi acum cercetat în stare de libertate deşi a produs daune importante. Societatea de asigurări ASTRA însă nu a binevoit să facă actele obligatorii, încercând să tergiverseze acordarea daunelor deoarece pentru cei de acolo era evident, că nu au cum să-şi recupereze banii de la răufăcătorul prins de poliţie. Se poate presupune că încearcă să îl lase cu buza umflată pe un client de-al lor care a plătit constant asigurările la mai multe bunuri! Doctorul Purice şi-a ieşit din minţi când a văzut „nesimţirea asiguratorilor şi neruşinarea lor“. Experţii au estimat ca minim 85 de mii de euro cheltuiala ca depozitul să fie refăcut la stadiul iniţial. Între timp spaţiul este de nefolosit deci medicul pierde şi chiria pe care ar fi putut să o obţină.

Cum se pot pierde bani mulţi cu directori incompetenți

ASTRA va avea pierderi însemnate în perioada următoare datorită unor conducători locali de-a dreptul incompetenți. Aceştia nu au anticipat mişcarea medicului Purice. Zilele trecute, 10 mii de fluturaşi au fost tipăriţi de acesta şi distribuiţi de prieteni de-ai săi vâlcenilor. Una din televiziunile locale îl va avea ca invitat săptămâna viitoare într-o emisiune cu şi despre asigurări. Zeci de parteneri de afaceri ai doctorului şi de prieteni au fost deja anunţaţi despre păţanie. Iar o parte din presa locală îi va prelua mesajul deoarece este evident că nici patronilor de presă sau jurnaliştilor nu le plac ţeparii din asigurări.

,,O să mai tipăresc 10 mii de fluturaşi. Vreau ca fiecare familie din judeţ să afle că nu pot avea încredere în societatea ASTRA şi să renunţe să îşi asigure bunuri la această firmă care m-a tratat ca pe ultimul om deşi de mulţi ani le-am plătit mereu sume consistente pe bunurile asigurate la ei.“ –  spune mediul Adrian Purice.

Am încercat să luăm legătura și cu reprezentanții societății de asigurări, din păcate ne-am lovit de refuzul acestora de a da declarații referitoare la subiect.

3 COMENTARII

  1. Este o firma de mizerie, am avut o gramada de probleme, de la inspectori corupti printre care amintesc pe ,,domnul,, Soare pana a directoarea de acolo, toti niste infectii.

  2. Acelasi lucru esta valabil si pentru societatile Euroins si Carpatica.
    Eu i-am dat in judecata si dupa doi ani si jumatate am castigat.
    Totusi, ce legatura are poza cu Uniqa din titlu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.