Senatorul Adrănel Cotescu cere Guvernului să ia măsuri de dezvoltare a turismului balnear

0
66

Senatorul liberal Marin Adrănel Cotescu a formulat recent în plenul Parlamentului o interpelare pe care a adresat-o Ministerului Turrismului în privinţa măsurilor de dezvoltare a turismului balnear. „România are un potenţial uriaş in ceea ce priveşte turismul balnear. Cu toate acestea, la momentul actual, în zonele turistice cu potenţial balnear nu se fac investiţii. O caracteristică a acestor zone este lipsa infrastructurii. La aceasta se adaugă şi lipsa unei strategii clare de dezvoltare. Staţiuni care altădată erau considerate perlele turismului românesc au ajuns locuri abandonate. Un paradox, în contextul în care România acoperă o treime din potenţialul balneoclimateric al Europei. Băile Herculane, de exemplu, staţiune care acum 20 de ani era o adevărată comoară, a ajuns să aibă parte de hoteluri privatizate şi lăsate în paragină. Spre comparaţie, Karlovy Vary (Cehia), care seamănă foarte mult cu Herculane, aduce anual încasări de sute de milioane de euro şi este considerată una dintre stelele balneare ale Europei. Ca o paranteză, cele două staţiuni sunt singurele din Europa care au apă termală cu sulf coloidal, foarte bune pentru sănătate, au ioni negativi în mediul înconjurător, se află cam Ia aceeaşi altitudine şi au acelaşi decor natural, fiind străjuite de versânţi abrupţi. Mai mult, arhitectura este asemănătoare, amândouă fiind dezvoltate în vremea Imperiului Austro-Ungar. Sectorul balnear a suferit ani buni după revoluţie şi din cauza problemelor cu retrocedările, fapt care nu a permis celor interesaţi să poată investi. La acestea se adaugă faptul că statul nu a acordat facilităţi sau reduceri de taxe celor care investesc în staţiunile balneare şi nici la nivelul taxelor locale nu s-a încurajat sectorul privat. Situaţia se va înrăutăţi dacă statul nu dă semnale ferme şi clare de încurajare a investitorilor şi sprijinire a sectorului, aşa cum a fost în perioada interbelică. Un alt exemplu de staţiune abandonată este Lacul Sărat, cu un mare potenţial turistic. Aflată între două mari oraşe, Brăila şi Galaţi, staţiunea pare încremenită în timp, uitată acolo ca şi când proprietăţile curative recunoscute ale Lacului Sărat nu ar fi existat niciodată. Iar lista scurtă poate fi completată cu Rânca, Borsec, Călimăneşti, Sărata Monteoru şi Băile Olăneşti, poate nu în acelaşi stadiu de abandon, dar suficient încât să fie nevoie să facă parte dintr-un plan de reabilitare totală. Staţiuni mici, înfloritoare, ce au cunoscut o perioadă de degradare tot din cauza lipsei de interes a statului sunt Vâlcele, Malnaş şi Borsec. Aceste staţiuni, cândva de rangul întâi, ar trebui să între urgent într-un program de reatestare şi reevaluare a factorilor naturali de cură, pentru a se şti exact dacă mai sunt resurse naturale terapeutice. Mai mult, acest program trebuie să beneficieze de facilităţi, pentru că nimeni nu va veni să investească în condiţiile în care marja de profit este extrem de redusă. Este clar că turismul balnear în România ar putea avea un aport important în PIB, însă este nevoie de un parteneriat public-privat care să promoveze proiecte în acest sector. Având în vedere cele expuse, vă rog să îmi comunicaţi, doamna Ministru, dacă aveţi în vedere elaborarea şi implementarea unui plan naţional de reabilitare a turismului balnear. Totodată, vă rog să îmi transmiteţi care sunt măsurile actuale de încurajare a investirii în turismul balnear, câte parteneriate public-privat privind dezvoltarea turismului balnear există, şi ce proiecte de infrastructură sunt în curs de îndeplinire în vederea atragerii turiştilor”, spune senatorul PNL de Vâlcea Marin Adrănel Cotescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.