În şcolile de jurnalism, în primul an, dar şi în redacţiile ziarelor, novicii învaţă cum să deosebească un fapt banal, de ceea ce înseamnă o ştire. Enunţul banal “un câine a muşcat un om” este înlocuit în subconştientul viitorului ziarist cu ştirea, adică “un om a muşcat un câine”.
Ziaristul începător deosebeşte, astfel, din banalitatea informaţiilor care îi ţiuie pe la urechi, ştirea cu adevărat relevantă, pe care urmează să o pregătească pentru canalul media la care lucrează. Moartea Tananei, câinele care a împuşcat un primar vâlcean din comuna Ioneşti, se înscrie în această paradigmă. Dar să povestim.
Tanana şi Yukon, botezaţi astfel de stăpânul lor, ziaristul Silviu Popescu, sunt câini husky. Tanana a fost husky de Alaska, iar Yukon, care încă trăieşte, este un husky Malamut siberian. Pe amândoi, stăpânul lor i-a cumpărat de la o canisă din Miercurea Ciuc, cotată acum patru ani şi jumătate ca fiind cea mai bună din România. Yukon şi Tanana sunt două fluvii din Alaska, nume cu care au fost botezaţi cei doi câini.
La Ioneşti, una din firmele care aparţineau proprietarului celor doi puiuţi, ziaristului, a cumpărat un fost bloc de locuinţe care a aparţinut CAP Ioneşti. Clădirea a fost restaurată încet, timp de patru ani şi jumătate, dar niciodată terminată, pentru că resursele ziaristului s-au terminat şi ele, iar banca vâlceană de unde luase creditul pentru terminarea construcţiei, condusă de o doamnă cu origine tot din Ioneşti, i-a făcut administratorului firmei viaţa grea.
Amănuntele astea s-ar putea să nu aibă legătură între ele, dar ele merită menţionate acum şi aici. Banca vâlceană, condusă de directoarea din Ioneşti, a cerut instanţei şi judecătorului sindic, după ce firma a intrat în insolvenţă, ca administrator judiciar să fie numit soţul directoarei care acordase creditul.
Din modul în care a operat administratorul judiciar, adică soţul directoarei băncii care acordase creditul, firma jurnalistului n-a avut nicio şansă să se salveze. Administratorul judiciar s-a comportat nu ca un om desemnat de instanţă să salveze firma de la faliment, ci ca un lichidator care îi spunea mereu administratorului firmei că fiul său, adică al lui şi al soţiei sale, ar avea nevoie, pentru afacerea lui, de o clădire ca aceea de la Ioneşti.
Câteva cuvinte despre jurnalist, pe care, poate, nu le ştie nimeni. Pe jurnalist nu l-au iubit niciodată banii şi, prin urmare, nu i-a avut niciodată. La Ioneşti, vroia să facă un cămin pentru bătrâni, în care se gândea că ar putea să moară şi el într-o zi. Omul despre care vorbim a iubit întotdeauna presa mai mult decât banii sau femeile şi asta este, credem noi, drama vieţii lui. Toate femeile din viaţa lui i-au reproşat asta, ca şi lipsa de bani.
Din nefericire pentru el, ziaristul a scris zeci, chiar sute de articole, despre oameni aflaţi în poziţii cheie unde se gestionau mii de miliarde de lei. Acum, când Tanana a fost împuşcată de vecinul de lângă casă, ziaristul a înţeles, în sfârşit, mesajul. Avertismentul acesta, extrem de dur, l-a făcut pe stăpânul Tananei să înţeleagă că este într-un pericol de moarte.
Când a legat firele între ele şi a extras, din propriul subconştient, frica, a realizat că nu trebuie să gândească paranoic şi să inventeze legături imaginare între persoane, instituţii şi acelaşi grup de interese care a devalizat instituţii vâlcene despre care Serviciul Român de Informaţii a informat copios în ultimii 20 de ani. Şi-a amintit cine este, de fapt, vecinul care a împuşcat-o pe Tanana.
Mergând pe urmele de sânge din faţa casei lui şi până în apropierea casei vecinului care, nu în mod întâmplător, este şi primar al comunei Ioneşti, ziaristul a ridicat ochii şi a realizat monstruozitatea feudei cu care se învecina. Ziduri înalte de 5 metri, porţi uriaşe care ascund o curte interioară cât o parcare de hipermarket, anexe peste anexe, pământ peste pământ, utilaje peste utilaje. Un feudal de ţară, cel puţin după modul în care îşi protejează proprietatea. De ce şi-ar face oamenii ziduri înalte de 5 metri, dacă nu s-ar teme de ceva?
Întâmplarea are următorul final: gardul care împrejmuia casa ziaristului a căzut după ce zăpada s-a topit şi s-a scurs de pe acoperiş. Tanana a ieşit din curte şi, ca orice căţel, a început să exploreze împrejurimile. Mai ieşise o dată, împreună cu Yukon, în urmă cu doi ani, iar cei doi căţei au ajuns la aproape 2 kilometri distanţă, în timp ce se jucau unul cu altul. Atunci au intrat în gospodăria unor preoţi din Ioneşti, tată şi fiu, care au avut impresia, ei semănând cu un lup şi o vulpe, că sunt animale sălbatice care atacă găinile. Atunci, ziaristul i-a recuperat mai mult morţi decât vii, după ce cei doi preoţi le-au scos ochii, i-au împuns cu furcile şi i-au aruncat pe o grămadă de gunoi pe malul Oltului.
Procuratura din Drăgăşani a muşamalizat atunci cazul şi i-a scos nevinovaţi pe cei doi oameni, care şi-au recunoscut fapta de cruzime, dar care au beneficiat de clemenţă, pentru că le fusese încălcată proprietatea. Ziaristul a înţeles atunci care sunt limitele justiţiei şi nu a continuat demersul. Orice ar fi făcut, i s-ar fi reproşat că cei doi câini au încălcat o proprietate privată şi s-a liniştit. Şi-a salvat câinii de la moarte, prin operaţii succesive şi cu costuri foarte mari, graţie unor medici veterinari vâlceni tineri, dedicaţi profesiei.
Tanana şi Yukon şi-au revenit încet-încet. Ziaristul se ducea la fiecare două zile, să le dea să mănânce, să îi îngrijească şi să se joace cu ei, până în ziua fatidică, adică luni, 10 februarie, pe la ora 16. Luni, la ora 16, Silviu Popescu a vorbit la telefon cu vecina sa, doamna Buinoiu, şi, în timp ce aceasta îi explica ziaristului că a căzut zăpadă pe gard şi l-a rupt, aceasta a exclamat: “A împuşcat-o! Acum a împuşcat-o!”. Dacă Orange păstrează conversaţia timp de 6 luni, aşa cum prevede legea, împuşcătura se aude în înregistrare, ca şi exclamaţia femeii. Până la urmă, înregistrările pot fi şi utile…
Jurnalistul s-a urcat imediat în maşină, împreună cu doi colegi, Bogdan Gras şi Lucian Marin, şi s-a dus la Ioneşti. Poliţia era deja de acolo, reprezentată de agentul Pleşa, semn că o împuşcătură trasă în spaţiul public, în amiaza mare, cu o armă de vânătoare, este un fapt care nu rămâne neobservat.
După ce au fotografiat locul şi au auzit versiunea celor prezenţi, inclusiv a medicului veterinar Şchiopu din Ioneşti, care a fost chemat la faţa locului, cei trei au dus-o pe Tanana la un cabinet veterinar în Râmnicu Vâlcea, ca să o salveze. Deşi familia de medici Bichiş a făcut tot posibilul, Tanana a murit pe masa medicului veterinar, care a opinat că animalul fusese împuşcat de la mică distanţă în faţă, cu o puşcă de vânătoare.
Nici vorbă ca animalul să fi intrat în curtea primarului Constantin Neagoie, care a recunoscut în faţa poliţiştilor că a împuşcat animalul, deoarece i-ar fi mâncat o găină, două sau mai multe. Mergând pe urma locului unde s-a produs împuşcătura, am văzut clar că animalul a fost împuşcat de două ori, de o parte şi de alta a unui drum public care se învecinează cu proprietatea domnului Neagoie şi cu stadionul din localitate, care nu mai ştim cui aparţine.
Rămâne un mister de ce atâta cruzime din partea unui om care este şi edilul comunităţii din Ioneşti. Scuza cu găinile invocată de domnul primar în discuţiile avute ulterior cu ziariştii altor publicaţii nu ţine. Aşa gândeşte, poate, un ţăran simplu, pentru care găinile reprezintă singura avuţie. În schimb, Constantin Neagoie este multimiliardar, un produs al fabricii de miliardari Oltchim unde a fost maistru şi care l-a făcut om. Om am zis? Da, om. Chiar dacă oamenii mai omoară câini cu puşca de vânătoare, ziua în amiaza mare, pe stradă.
Omul Constantin Neagoie este nevinovat, chiar dacă acum va trebui să se arate lumii, pentru ca lumea să ştie, cu adevărat, cine este el. Noi credem că Tanana este singura vinovată că a ieşit din curte şi că s-a apropiat, ca un husky iresponsabil ce a fost, de minunata proprietate a modelului de lider care este domnul primar Constantin Neagoie.
Noi credem că Tanana a reuşit ceea ce ziaristul Silviu Popescu nu a dus până la capăt. A reuşit ce nu au reuşit DNA, Parchetul Vâlcea, SRI Vâlcea şi alte instituţii de forţă să facă. Tanana l-a împuşcat fără milă pe primarul vâlcean din Ioneşti, făcând astfel justiţie. Tanana a fost un înger care l-a împuşcat pe domnul Constantin Neagoie în faţă cu o ploaie de alice, astfel încât toată lumea şi toată ţara să-i poată vedea chipul adevărat.
Dincolo de acest avertisment dat ziaristului şi de justiţia divină pe care a îndeplinit-o exemplar Tanana, este rândul Poliţiei, Parchetului, judecătorilor, comunităţii din Ioneşti să vorbească. Până atunci, Yukon, rămas singur şi legat cu lanţul, va muri, probabil, de foame. Între timp, s-au spus poveşti îngrozitoare, care ar speria, probabil, şi Armata Rusă. S-a vorbit de camere video montate în pădure pentru braconaj, de puşti cu lunete ultraperformante şi cu infraroşu, de dispozitive de vizare termosensibile şi de multe şi multe alte grozăvii. Moartea Tananei, adică a câinelui care a împuşcat un primar vâlcean, cu cruzimea unui om, nu va fi fost decât un fapt banal, într-o comună banală, dintr-un judeţ banal şi într-o ţară care încă mai caută drumul dinspre feudalism spre modernitate. (Curierul de Râmnic)
