Doamna Paraschiva Constantinescu din Râmnicu Vâlcea a venit zilele trecute la redacţie cu sufletul mâhnit pentru că fata adoptivă în vârstă de 19 ani a decis să fugă de acasă şi să se ducă să locuiască la… mama ei biologică. Paraschiva Constantinescu spune că a înfiiat-o în anul 1996 pe Mihaela Maria Constantinescu pe când aceasta avea vârsta de un an. În vremea aceea, Paraschiva Constantinescu lucra la Salonul 5 de la Leagănul de Copii Râmnicu Vâlcea şi i s-a făcut milă de bebeluşul abandonat de părinţi, astfel că a hotărât să înceapă procedurile legale de adopţie a micuţei. Paraschiva Constantinescu mai spune că a făcut o analiză proprie pentru a afla cine este mama ei naturală şi, spre surprinderea ei, a identificat-o pe Maria Comănescu tot din Râmnicu Vâlcea. „Am verificat dosarul la Leagănul de Copii şi am tras concluzia că fetiţa este adoptabilă. La vârsta de trei ani, aşa zisa mamă a ei a făcut o cerere pentru a lua fetiţa cu ea în Italia, însă am reuşit să anulez decizia finală şi Mihaela Maria Constantinescu a rămas în continuare în România la mine acasă. După aceea, până la vârsta de 12 ani, fata şi-a cunoscut bunicii ei din comuna Budeşti, prilej cu care am aflat că aşa zisa mamă a ei naturală se afla deja în Japonia, cel mai probabil la prostituţie. Mi-a părut rău pentru că bunicii fetei Mihaela Maria Constantinescu nici nu au vrut să audă de existenţa ei, astfel că adolescenta a continuat să locuiască la mine acasă. La începuturi, am reluat cercetările pentru a descoperi cine şi unde se află mama ei naturală, până am identificat-o pe numita Maria Comănescu. Prin anul 2000, am purtat mai multe discuţii cu ea şi atunci a hotărât că este mai bine să se stabilească la Râmnicu Vâlcea. Din cei 15.000 de dolari pe care îi avea în geantă a cumpărat, la sfatul meu, un apartament în Râmnicu Vâlcea, însă nu a vrut cu nici un chip să ia şi fata ei să locuiască cu ea. Apoi a plecat în Italia…. În anul 2012, am încheiat şi procedurile de înfiere a fetei Mihaela Maria Constantinescu, după care, un an mai târziu, mama ei naturală a influenţat-o negativ şi m-am trezit zilele trecute că a fugit la numita Maria Comănescu. Între timp, la presiunile Mariei Comănescu, tânăra de 19 ani a depus plângere la Poliţie cum că eu am sechestrat-o în casă şi că nu vreau să-i dau buletinul de identitate şi diplomele. Cu mâhnire în suflet vă spun că este total fals şi îmi pare rău că fata a decis acum să fugă din casa mea”, ne-a mai declarat doamna Paraschiva Constantinescu.
(Marian Dinu)