Deputatul Costi Rădulescu susține învățământul preșcolar

0
72

 

,,În prima şedinţă din această sesiune parlamentară a Comisiei pentru Sănătate şi Familie au avut loc dezbateri în fond, dar şi proceduri de avizare a unor propuneri legislative care vizează modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Unul din punctele importante asupra căruia aş vrea să mă opresc este propunerea de avizare a unei iniţiative legislative care priveşte modificarea Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor.

Propunerea legislativă a primit aviz favorabil în Comisia de Sănătate, decizia finală urmând să se ia în Comisia de Administraţie.

În speţă se doreşte a se sprijini copiii în vederea creşterii ratei de  participare în serviciile de educaţie oferite de creşe.

Astfel având în vedere modificarea dinamicii serviciilor de îngrijire şi educare timpurie a copiilor, a preferinţei părinţilor de a-i integra mai repede în grădiniţe chiar de la vârsta de 2 ani, se propune corelarea prevederilor Legii 263/2007 cu prevederile art. 23, alin. 1, lit. a din Legea Educaţiei Naţionale în sensul scăderii vârstei de frecventare a creşei de la 4 ani la 3 ani.

Se mai propune ca înscrierea să se facă de regulă la începutul anului şcolar şi nu pe tot parcursul anului ca în prezent, ceea ce conduce la o mai bună planificare şi alocare de spaţii şi personal.

Iniţiatorii consideră că acest lucru va contribui şi la o mai bună colaborare între  creşă şi grădiniţă şi la realizarea unui sistem integrat de educaţie şi îngrijire a copilului preşcolar de la naştere până la intrarea în sistemul de educaţie obligatorie.

Expunerea de motive este mult mai amplă şi poate fi găsită pe site-ul Camerei Deputaţilor.“ – declaraţie deputat PSD Constantin Rădulescu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.