Preşedintele HCM Rm. Vâlcea, Toma Pleşa, iese la atac: ”Dăncescu nu face nimic pentru arbitrajul românesc, el este principalul vinovat”
- Arbitrii bucureşteni Teodor Şerbu şi Andrei Vasilescu au inflamat spiritele la HCM Rm. Vâlcea – CSM Cetate Deva (29-29). Gazdele consideră că arbitrii au favorizat echipa oaspete.
Echipa Simonei Gogârlă a fost aproape de prima victorie din acest campionat, însă a scos doar un punct din meciul cu Cetate Deva. La ultimul atac, gazdele au reclamat o aruncare de la 7 metri, neacordată de cuplul de arbitri Şerbu-Vasilescu.
Preşedintele clubului vâlcean, fostul arbitru internaţional Toma Pleşa, a anunţat că va depune memoriu împotriva celor doi bucureşteni: ”E prima dată când mă pronunţ în privinţa arbitrajului, azi am văzut doi oameni în negru, purtători ilegali de fluier, vom face memoriu. A fost 7 metri clar şi la ultima fază, mi-a confirmat şi preşedintele Ligii Profesioniste, Alexandru Dedu, care a stat lângă mine. Şerbu este băiatul lui tata, care este împins de la spate de un fost arbitru, ei au luat munca unei echipe care merita să câştige. Echipa îşi va reveni cu timpul acolo unde trebuie să fie”
Toma Pleşa l-a atacat dur şi pe preşedintele comisiei de arbitraj, Valter Dăncescu: ”De vină sunt cei care conduc arbitrajul românesc, în speţă acest preşedinte de comisie, Dăncescu. Am mai avut o discuţie cu el şi la Constanţa, când nu a ştiut să explice la doi arbitri că portarii trebuie să schimbe tricoul, nu ca o întregă echipă să joace cu maiouri. Şi la un time-out, regulamentul prevede că se dă galben când vine antrenorul spre tine, dar ei s-au speriat şi au dat şi două minute împotriva noastră, ca să fie paharul plin. Acest Dăncescu nu face nimic pentru arbitrajul românesc, la el încă merge cu pile şi alte influenţe, sper să se facă curăţenie la comisii după alegerile de la Federaţie”.
Interul HCM-ului, Janina Luca crede că nu poţi câştiga în condiţiile unui arbitraj aşa ostil. ”Jucăm acasă, de parcă am fi în deplasare şi nu oriunde, ci la Zalău! Aşa nu poţi câştiga, nu sunt genul să dau vina pe arbitrii, nu vrem nimic pentru gazde, dar să fluiere corect, atâta, e frustrarea mare. Sperăm ca odată să spargem gheaţa, să nu mai avem oscilaţii mari şi apoi să vină lumea la sală”
Articol scris de Adi Georgescu (prosport.ro)
FOTO: Dan Lixandru
Cand o fi Gogirla Simona antrenoare eu o sa fiu profesor de limba chineza..nu neaparat daca a fost o jucatoaare a ntionalei Romaniei cu prestati aproximativ satisfactoare ,trebuie sa fie un antrenor macar stisfacator bun ,daca nu are metoda pedagogica,metode meoderne de antrenament,faptul ca trebuie sa le insufli jucatoarelor ca lupta pt un tel, pt acel tel trebuie sa dea maximu pe teren ,pt culorile echipei si publicului care le sustine .Aici totul este o scoala de fin psiholog,sa-ti dai seama cum trebuie aboradata fiecare jucatoare in parte ,pe ce post da randament,abia atunci aceste jucatoare unele dornice de afirmare vor face un angrenaj perfect uns care va functiona. fara greseala
Trebuia sa fie lasata in continuare Maria Torok Duca! A inceput o treaba si a facut numai lucruri bune din punctul meu de vedere! Echipa era pe drumul cel bun tinand cont de faptul ca e facuta 90% din junioare(ce-i drept specialitatea lui Mori)!